Haggis – toba scoțiană de oaie – ar putea reveni în SUA după o interdicție de 50 de ani

vocea.biz / 22.12.2016
Haggis – toba scoțiană de oaie – ar putea reveni în SUA după o interdicție de 50 de ani

Mâncarea națională a scoțienilor – un fel de tobă, dar din organe de oaie – interzisă la import în Statele Unite de peste 50 de ani ar putea reveni pe piața americană, potrivit autorităților scoțiene, care au anunțat că legea va fi abrogată la începutul anului viitor, iar producătorii acestui preparat – numit haggis – s-au și pus pe treabă pentru marele eveniment, transmite CNN.

„Ar fi colosal!”, a exclamat James Macsween, director executiv al unei companii cu o tradiție de 60 de ani în prepararea haggis.

Departamentul de stat american al Agriculturii le-a dat bătăi de cap scoțienilor din 1971, când a statuat că „plămânii animalelor sacrificate nu vor fi folosiți pentru consumul uman”. Apoi, în 1997, SUA au interzis importul de carne de miel, urmare a unui anunț care lega boala Creutzfeldt-Jakob de encelopatia bovină sau boala vacii nebune, fapt care a complicat și mai mult exportul haggis în SUA.

După ani de dezbateri, Guvernul scoțian a anunțat recent că a ajuns la o „piatră de hotar” în negocierile cu autoritățile SUA. „Sperîm ca restricțiile să fie ridicare în prima jumătate a anului viitor în ceea ce privește exportul de carne de miel și haggis”, au declarat oficiali ai guvernului scoțian.

Autoritatea națională sanitar-veterinară din SUA a lansat recent un proiect de act normativ care ar permite importul de produse ovine, dat acesta nu prevede o dată exactă la care ar urma să intre în vigoare.

Potrivit proiectului, restricția cu privire la plămânii animalelor sacrificate rămâne valabilă, însă interdicția privind importul de carne și produse din carne de oaie din Scoția ar putea fi ridicată. Asta i-a făcut pe numeroși producători din Scoția să adapteze rețeta de haggis și să taie plămânii de pe lista de ingrediente, pentru a putea pătrunde pe piața SUA.

„Haggis-ul va avea același gust, dacă nu chiar mai bun. Oamenii nu vor spune: nu îmi place, e prea diferit de cel tradițional”, a declarat Macsween, reprezentantul unuia dintre marii producători de haggis din Scoția.

În SUA trăiesc aproximativ 5,3 milioane de cetățeni americani de origine scoțiană. „Dacă acele familii vor manca haggis fie și o singură dată pe an, de sărbători, tot e o nișă de piață care merită exploatată”, a mai spus acesta.

Citește și...