„Lacătele iubirii” din Paris, vândute în scop caritabil

Adriana Stanca / 17.12.2016
„Lacătele iubirii” din Paris, vândute în scop caritabil

În fiecare an, sute de mii de îndrăgostiți vizitează Parisul. Desigur, „popasul” pe unul din podurile Ponts des Arts sau Pont de l’Archevêché și agățarea lacătului ce promite dragoste veșnică sunt și ele nelipsite.

Acum însă, autoritățile au venit cu o idee inedită, scrie EvoNews. După ce în 2015 au îndepărtat nu mai puțin de 65 de tone de lacăte care puneau în pericol structura podurilor amintite, recent au decis ca acestea să fie vândute în scop caritabil. Concret, banii adunați vor fi donați organizațiilor pariziene care se ocupă de sprijinul refugiaților.

„Oamenii vor putea cumpăra cinci dau zece lacăte sau chiar mai multe, toate la prețuri rezonabile”, a anunțat Bruno Julliard, viceprimarul capitalei franceze.

Julliars estimează că va reuși astfel să adune circa 100.000 de euro. În schimb, toate lăcatele rămase nevândute vor fi topite și vândute la fier vechi. Deși gestul a fost bine primit de parizienii implicați în proiectele de ajutorare a refugiaților, aceștia au amintit, totuși, că autoritățile trebuie să facă eforturi mai mari.

„Banii pentru sprijinul organizațiilor e una, dar organizațiile care muncesc fără întrerupere nu pot oferi adăpost pentru sutele de refugiați care dorm pe străzile Parisului. Guvernul trebuie să acționeze în consecință, în acord cu legea internațională, și să-și folosească pe deplin puterea pentru a opri suferința”, a precizat Jonny Rebours, voluntar în două astfel de organizații.

Citește și...