Inspecţia Judiciară (IJ) spune că o echipă de inspectori a mers vineri la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) pentru soluţionarea lucrărilor de inspecţie vizând activitatea procurorilor militari care instrumentează dosarul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei, inspectorii cerând actele privind procedura de începere a procesului penal în acest caz.
Inspecţia Judiciară reclamă o încercarea de atragere a instituţiei în dispute politice, “prin inducerea ideii că inspectorii s-au aflat la PICCJ în ziua în care demnitari ai statului român au fost audiaţi la acelaşi parchet pentru a-i intimida pe procurorii de caz”, precum şi “o presiune asupra Inspecţiei Judiciare, având un dublu scop: manipularea opiniei publice în sensul că activitatea de inspecţie s-ar situa în afara cadrului legal şi deturnarea cursului verificărilor”, titrează News.ro.
Inspecţia Judiciară arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că inspectorii judiciari au mers vineri la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea lucrărilor de inspecţie vizând activitatea sau conduita procurorilor militari care au început cercetările în dosarul penal privind incidentele din 10 august.
Inspecţia Judiciară spune că conducerea PICCJ a fost anunţată cu o zi înainte cu privire la această deplasare şi nu a formulat nicio obiecţie.
“Inspectorii judiciari au solicitat, în temeiul art. 73 alin.(4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, actele privind procedura de începere a procesului penal în cauză, emise de procurorii vizaţi de sesizări. Cu această ocazie au fost ridicate, pe bază de proces-verbal, copii ale unor astfel de acte”, spune Inspecţia Judiciară
Inspecţia Judiciară mai susţine că inspectorii judiciari nu avut cunoştinţă nici anterior şi nici în timpul prezenţei lor la Parchetul instanţei supreme despre actele de urmărire penală pe care procurorii de caz urmau să le facă în ziua respectivă, astfel că nu au verificat modul în care se desfăşoară urmărirea penală şi probatoriul aflat la dosarul cauzei.
De asemenea, IJ reclamă o încercare de atragere a Inspecţiei în disputele politice şi o presiune asupra instituţiei.
“Încercarea de atragere a Inspecţiei Judiciare în spaţiul disputelor politice, prin inducerea ideii că inspectorii s-au aflat la PÎCCJ în ziua în care demnitari ai Statului Român au fost audiaţi la acelaşi parchet pentru a-i intimida pe procurorii de caz, constituie, în realitate, o presiune asupra Inspecţiei Judiciare având un dublu scop: manipularea opiniei publice în sensul că activitatea de inspecţie s-ar situa în afara cadrului legal şi deturnarea cursului verificărilor”, adaugă Inspecţia Judiciară.
Aproximativ 800 de plângeri împotriva Jandarmeriei au fost depuse la Parchetul General în dosarul privind violenţele din Piaţa Victoriei.
Vineri, la Parchetul General a fost audiat audiat liderul PSD, Liviu Dragnea, el spunând, la ieşire, că a fost chemat ca martor, în legătură cu afirmaţiile sale potrivit cărora protestul din 10 august ar fi fost o tentativă de lovitură de stat, el susţinând că a fost întrebat dacă are elemente în sprijinul declaraţiilor sale şi le-a prezentat procurorului, fără a depune însă vreun document.