Iohannis aprobă cererea de urmărire penală a fostului ministru Gabriel Sandu

Vocea.biz / 07.09.2018
Iohannis aprobă cererea de urmărire penală a fostului ministru Gabriel Sandu

Președintele României, Klaus Iohannis a aprobat cererea de urmărire penală a fostului ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu. Acesta este acuzat de trafic de influență și complicitate la abuz în servicu. Cererea de urmărire penală a fost transmisă ministrului Justiției.

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a transmis ministerului Justiției cererea de urmărie penală a fostului ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu. Sandu este acuza de procurorii DNA de trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu.

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 7 septembrie a.c., ministrului justiției cererea de urmărire penală a domnului Sandu Gabriel, în calitate de fost ministru al comunicațiilor și societății informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 476/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) Cod penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu referire la art. 309 Cod penal și art. 132 din Legea nr. 78/2000, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare și Decizia Curții Constituționale nr. 270/2008,” se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.

Citește și...