Propunerea lui Tudorel Toader pentru șefia DNA nu este lipsită de controverse. Potrivit jurnaliștilor G4Media, care citează surse, protocolul secret publicat de Vâlcov a fost sustras chiar de la Parchetul Constanța, de unde provine Adina Florea. Tatăl procurorului este consilier județean al PSD iar numele Adinei Florea apare într-un dosar al DNA în care sunt reclamate fapte de abuz în serviciu, trafic de influență, printre alte infracțiuni.
Propunerea lui Tudorel Toader pentru șefia DNA nu este una lipsită de controverse. Potrivit jurnaliștilor de la G4Media, numele Adinei Florea apare într-un dosar deschis chiar de către instituția pe care aceasta dorește să o conducă. Alături de Florea, în plângerea care a dus la deschiderea dosarului sunt menționați și ceilalți doi candidați la șefia DNA, tot din Constanța. Procurorii Parchetului Constanța au fost reclamați pentru trafic de influență, abuz în serviciu, fals intelectual, favorizarea făptuitorului, constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, cercetare abuzivă, amenințare și uz de fals. Dosarul a fost redeschis, iar cercetarea se face in rem.
Mai multe detalii despre dosarul în care apare numele viitoarei șefe DNA puteți citi aici.
Aceasta nu este singura controversă. Tatăl Adinei Florea este consilier județean al PSD în Constanța. Acesta a declarat că opțiunea sa politică nu are nicio relevanță.
O altă informație, acordată tot pe surse de G4Media indică faptul că protocolul secret publicat de Liviu Vâlcov, în care Parchetul General a deschis deja un dosar pentru divulgare de informații confidențiale, ar fi fost sustras tocmai de la Parchetul Constanța.
Mai multe informații puteți citi pe site-ul G4Media.