Parchetul General: 770 de plângeri înregistrate în dosarul privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei

Vocea.biz / 03.09.2018
Parchetul General: 770 de plângeri înregistrate în dosarul privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei

Numărul plângerilor înregistrate în dosarul privind incidentele violente care au avut loc la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei, a ajuns la 770, anunţă, luni, Parchetul General.

Potrivit Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma activităţilor desfăşurate până în 3 septembrie, în cauza aflată pe rolul Secţiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestaţiei din Piaţa Victoriei din Bucureşti, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 770, titrează News.ro.

Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost preluat de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei, la care au participat zeci de mii de oameni.

Carmen Dan a prezentat, într-o declaraţie de presă, cronologia protestului din 10 august, când au avut loc incidente violente între protestatari şi forţele de ordine, şi a atras atenţia că protestatarii paşnici au avut de suferit inclusiv din cauza faptului că au fost “reticenţi” în a se delimita de manifestanţii violenţi.

De asemenea, Carmen Dan, secretarul de stat Read Arafat şi reprezentanţii Jandarmeriei au fost audiaţi în Comisia de Apărare din Parlament, unde au prezentat raportul întocmit de minister în legătură cu violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, Carmen Dan vorbind despre prezenţa ei în minister de la ora 12.00 până la ora 03.00. Ea a susţinut că prezenţa sa în minister a fost doar pentru a-şi asuma responsabilitatea, dar şi că ar fi fost obligatoriu să existe informaţii şi indicii din care sa rezulte că “avem de-a face cu un atac la ordinea constituţională, un atac la adresa stabilităţii sociale şi economice”. Dan a mai spus că în urma anchetei interne a Jandarmeriei Române au fost descoperite şase cazuri în care 10 jandarmi ar putea fi autori ai unor fapte de natură penală. De asemenea, ministrul a susţinut că nu a discutat cu prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, în ziua de 10 august şi că a aflat despre ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor pentru restabilirea ordinii publice după ce acesta a fost semnat.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu şi prefectul Speranţa Cliseru au fost audiaţi la Parchetul General în acest dosar.

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a spus în Parlament că a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august după miezul nopţii, adică după momentul intervenţiei forţelor de ordine. Ea consideră că nu are importanţă ora semnării acestui document, pentru că jandarmii, atunci când sunt “atacaţi”, au dreptul să acţioneze şi fără acel ordin. Afirmaţiile prefectului se contrazic cu cele ale reprezentanţilor Jandarmeriei, dar şi cu cele ale ministrului Carmen Dan, care spuneau că ordinul a fost semnat în jurul orei 20.00, pentru ca jandarmii să evacueze spaţiul din faţa sediului Guvernului, în jurul orei 23.00.

Citește și...