CSM, despre modificările la Codul Penal: Nu vom susţine propunerile vizând introducerea infracţiunilor de ,,Rea-credinţă” şi ,,Gravă neglijenţă” sau alte incriminări care să afecteze independenţa justiţiei

Vocea.biz / 11.05.2018
CSM, despre modificările la Codul Penal: Nu vom susţine propunerile vizând introducerea infracţiunilor de ,,Rea-credinţă” şi ,,Gravă neglijenţă” sau alte incriminări care să afecteze independenţa justiţiei

CSM precizează vineri, într-un mesaj adresat sistemului judiciar referitor la modificările Codului penal discutate în Comisia Iordache, că nu va susţine propunerile vizând introducerea infracţiunilor de ,,Rea-credinţă” şi ,,Gravă neglijenţă” sau alte incriminări de natură să aducă atingere independenţei justiţiei şi că că un reprezentant al instituţiei prezintă în comisie propunerile şi obervaţiile transmise de instanţe şi parchete, transmite News.ro.

“Referitor la preocuparea sistemului judiciar faţă de informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la unele amendamente la proiectul de lege în discuţie, menţionăm că, în procedura parlamentară, Consiliul nu va susţine acele amendamente care nu corespund dezideratelor de mai sus, respectiv propunerile vizând introducerea infracţiunilor de ,,Rea-credinţă” şi ,,Gravă neglijenţă” sau alte incriminări de natură să aducă atingere independenţei justiţiei”, menţionează CSM în mesajul semnat de preşedintele CSM Simona Marcu, referindu-se la proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aflat în dezbaterea Comisiei speciale pentru legile Justiţiei.

De asemena, CSM precizează că propunerile cuprinse în proiectul de lege au fost analizate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul comisiei de specialitate, poziţia exprimată de Consiliu şi transmisă Parlamentului ţinând cont şi de numeroasele propuneri şi observaţii comunicate de instanţele judecătoreşti şi de parchetele de pe lângă acestea cu privire la proiectul de lege, dar şi cu privire la alte modificări legislative, rezultate din aplicarea Codului penal, în privinţa cărora s-a apreciat că ar conduce la îmbunătăţirea cadrului normativ”.

Conform instituţiei, propunerile şi observaţiile ce concretizează poziţia Consiliului Superior al Magistraturii sunt susţinute în cadrul dezbaterilor parlamentare de către reprezentanţii acestei autorităţi publice.

“În lumina rolului său constituţional, de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii va continua demersurile instituţionale pentru un cadru normativ care să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dar şi realizarea unei justiţii eficiente, bazată pe proceduri predictibile. În procedura parlamentară, în realizarea dreptului membrilor autorităţii legislative, pot fi formulate amendamente, care se supun analizei Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi în raport de care Consiliul Superior al Magistraturii îşi va exprima poziţia”, precizează mesajul CSM.

Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a transmis vineri că, având în vedere interesul public manifestat faţă de modificarea Codurilor penale, subliniază importanţa contribuţiei şi implicării reprezentanţilor CSM, PICCJ şi asociaţiilor profesionale în procesul de consultare privind modificarea Codurilor penale. De asemenea, spune Iordache, nu se doreşte incriminarea unor fapte derivate din activitatea propriu-zisă ce implică raţionamentul judecătorului sau procurorului într-un caz dat, ci Comisia urmăreşte “sporirea garanţiilor de independenţă ale magistraţilor în soluţionarea cauzelor cu care sunt investiţi”.

Citește și...