Fostul acţionar de la Dinamo, Cristian Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul “Transferurilor de jucători”, rămâne în închisoare după ce Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cererea de liberare condiţionată. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.
Judecătoria Sectorului 4 a decis miercuri să respingă solicitarea depusă de Cristian Borcea de liberare condiţionată din Penitenciarului Jilava, titrează News.ro.
Instanţa a decis ca fostul acţionar al lui Dinamo să mai poată formula o nouă cerere de liberare condiţionată la data de 26 august 2018.
Decizia Judecătoriei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
A fost pentru a doua oară când Cristian Borcea a cerut eliberarea condiţionată. El a mai făcut o astfel de solicitare şi în 2017. Atunci, Judecătoria Sectorului 4 i-a admis cererea, dar Tribunalul Ilfov a decis, în octombrie, că fostul acţionar al Dinamo nu poate fi eliberat condiţionat şi că poate formula o nouă cerere după şase luni.
Cristian Borcea este încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul “Transferurilor de jucători”.
În martie 2014, în dosarul ”Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.
În luna februarie a acestui an, magistraţii instanţei supreme au decis achitarea lui Cristian Borcea în dosarul privind mita dată fostei judecătoare Geanina Terceanu. În acest dosar, Victor Becali a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare, Ioan Becali a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, iar Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.