USR şi PNL vor contesta la CCR legile justiției

Vocea.biz / 27.03.2018
USR şi PNL vor contesta la CCR legile justiției

USR va contesta, împreună cu PNL, legile justiției la Curtea Constituţională a României, după ce luni au fost votate în plenul Senatului. Senatorii USR au depus amendamente la toate cele trei legi, 303, 304 și 317 dar au fost respinse de parlamentarii PSD-ALDE.

Potrivit unui comunicat, USR califică acțiunea de luni “un abuz la adresa statului de drept și o jignire a cetățenilor, după ce comisia Iordache s-a reîntâlnit dimineață dar nu a analizat problemele ridicate de membrii opoziției pentru ca doar în câteva ore să fie supuse la vot la Senat”.
Senatorii USR consideră că toate cele trei legi “dezmembrează justiția astfel încât să fie mai ușor manipulabilă de actuala coaliție de guvernare”.

Vlad Alexandrescu, senator USR, a declarat, în plenul Senatului că “aceste legi au fost criticate major de instituțiile europene, de ambasade, de Statele Unite, de întreaga societate civilă și de sute de mii de cetățeni simpli în demonstrații de strada”.

USR anunţă că se va folosi de toate pârghiile constituționale “pentru a împiedica instalarea unui haos în sistemul judiciar din România și de a face auzită vocea cetățenilor”.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat luni cele trei legi ale Justiţiei – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Citește și...