Şefi ai CFR SA şi Regiotrans SRL, trimiși în judecată de DNA într-un dosar cu prejudiciu de peste 1 miliard de lei

Vocea.biz / 23.03.2018
Şefi ai CFR SA şi Regiotrans SRL, trimiși în judecată de DNA într-un dosar cu prejudiciu de peste 1 miliard de lei

Şeful serviciului Urmărire Transporturi din cadrul CFR SA, compania fostului milionar Costel Comana Regiotrans SRL, precum şi companiile Rail Force SRL şi RC CF Trans SRL, au fost trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar cu prejudiciu de peste 1 miliard de lei.

Şeful serviciului Urmărire Transporturi din CFR, Estrella Ştefănescu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită (şapte fapte), în timp ce Iorgu Ganea, asociat al companiei Regiotrans SRL şi fost administrator al acestei societăţi, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală (29 de fapte) şi pentru instigare la infracţiunea de acordare de subvenţii cu încălcarea legii (74 de fapte), titrează News.ro.

Procurorii au mai dispus trimiterea în judecată a companiilor Regiotrans, operator de transport feroviar public de călători, pentru instigare la infracţiunea de acordare de subvenţii cu încălcarea legii (74 de fapte), Rail Force SRL, pentru complicitate la instigare la infracţiunea de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii (64 de fapte), RC FC Trans SRL pentru evaziune fiscală şi  complicitate la instigare la infracţiunea de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii (74 de fapte) şi Marub SA, pentru evaziune fiscală (28 de fapte).

Prejudiciul în dosar este de 1.156.064.128 de lei, iar statul, prin ANAF, s-a constituit parte civilă.

Pentru recuperarea prejudiciului s-au luat măsuri asiguratorii pe bunurile inculpaţilor, astfel: Iorgu Ganea – trei terenuri şi părţi sociale deţinute la 12 societăţi comerciale, Regiotrans SRL – 14 automotoare, nouă maşini şi 5 milioane de lei indisponibilizaţi în conturi, Rail Force SRL – 85 de automotoare, 28 de locomotive, 92 de vagoane, opt rame RIO, şase rame RIB, 12 echipamente tehnologice şi patru maşini, RC CF Trans SRL: trei terenuri, 11 autoturisme, acţiuni în valoare totală de 11,9 milioane de lei reprezentând 99,996% cotă de participare la SC Marub SA; Marub SA: şapte autoturisme. De asemenea, de la şeful din CFR, Estrella Ştefănescu, s-au luat pus sechestru pe  1.240 de euro.

În ceea ce priveşte al doilea administrator al Regiotrans SA, Costel Comana, care s-a sinucis în 2015, procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător pe bunurile lăsate moştenire, respectiv şapte bunuri imobile şi părţi sociale deţinute la opt societăţi comerciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse.

DNA a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul Florin Hădărean, atunci director general al Regiotrans SRL, pentru dare de mită, precum şi faţă de Costache Nicolau, atunci director al Sucursalei Regionala Căi Ferate Braşov, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului DNA, şeful serviciului Urmărire Transporturi din CFR, Estrlla Ştefănescu, în perioada 3 iunie 2010 – 6 aprilie 2015 a cerut şi a primit promisiunea de la directorul general al SC Regiotrans SRL, sume de bani şi alte bunuri, precum combustibil, un laptop, un telefon şi abonament telefonit, servicii de care sau reparaţii la maşina personală şi o sumă de bani, în valoare totală de aproape 25.000 de lei. În unele cazuri, angajata CFR le-a şi primit.

Pentru această mită, Estrella Ştefănescu trebuia să confirme din partea CFR SA volumul de tren km realiat de Regiotrans SRL. Documentele în care era făcută această confirmare au fost ataşate cererilor şi notelor de fundamentare pe baza cărora compania Regiotrans a obţinut nelegal subvenţii de la stat.

Astfel, în perioada 7 ianuarie 2009 – 20 ianuarie 2015, în baza a 74 de cereri şi a notelor de fundamentare şi justificare a subvenţiilor ataşate cererilor, Iorgu Ganea şi fostul om de afaceri şi milionar Costel Comana, care a fost suspect în acest dosar şi a murit în 2015, în calitate de administratori ai firmei Regiotrans SRL, i-au determinat pe funcţionarii publici din cadrul Ministerului Transporturilor – Direcţia Economică (care au acţionat fără vinovăţie), să acorde companiei Regiotrans SRL subvenţii în valoare totală de peste 236 de milioane de lei (echivalentul a 54,5 milioane de euro) cu încălcarea legii.

Suma de 236 de milioane de lei reprezintă o parte din suma totală de peste 1 milion de lei, bani încasaţi de Regiotrans cu titlu de subvenţie de la buget în perioada 2009 – ianuarie 2015.

„Inculpatul Ganea Iorgu şi Comana Costel au acţionat fie direct, fie prin intermediul unor persoane care deţineau funcţii de conducere în cadrul inculpatei SC REGIOTRANS SRL şi au beneficiat de complicitatea inculpatelor SC RC CF TRANS SRL şi SC RAIL FORCE SRL (firme din acelaşi grup cu SC REGIOTRANS SRL). (…) Inculpata SC REGIOTRANS SRL a beneficiat de subvenţia acordată nelegal, în valoare de 236.238.281 lei, prin majorarea artificială a costurilor reale de transport, cu complicitatea inculpatelor SC RC CF TRANS SRL şi SC RAIL FORCE SRL care-i prestau servicii. Practic, cele două societăţi au fost interpuse ca prestatori de servicii pentru inculpata SC REGIOTRANS SRL în scopul majorării artificiale a costurilor reale de transport ce erau luate în calcul în procedura acordării subvenţiei”, spun procurorii DNA.

Ei explică în rechizitoriu că a fost creată o schemă prin care s-a realizat un transfer de subvenţie de la Regiotrans la celelalte firme din grup, RC CF Trans SRL şi Rail Force SRL.

„Aceasta, întrucât contractele de servicii publice în domeniul transportului feroviar public de călători, încheiate cu Ministerul Transporturilor de inculpata SC REGIOTRANS SRL, plafonau cota de profit ce putea fi obţinută de aceasta la maxim 5 % din venituri, respectiv 3 % începând cu 2013. Astfel, se acordau de la buget cu titlu de subvenţie diferenţele dintre costurile reale de transport şi tarifele stabilite pentru transportul feroviar public de călători, la care se adăuga o cotă de profit de 5%, iar începând cu 2013 de 3%. Sumele care depăşeau acest plafon ar fi trebuit să fie restituite la buget”, explică DNA.

De asemenea, suma alocată de Regiotrans între 2008 şi 2011, cu destinaţia de investiţii/program de modenizare şi achiziţii trenuri au reprezentat aproximativ 5,5 milioane de lei din sarcina de 112.216.000 de lei stabilită în acest sens prin contractele de servicii publice şi actele adiţionale la acestea încheiate de Regiotrans SRL cu Ministerul Transporturilor şi aprobate prin hotărâri de guvern.

În schimb, cheltuielile nejustificate făcute de această companie pe relaţia cu celelalte două filme în anii 2009, 2010 şi 2011, depăşesc cuantumul investiţiilor pe care aceeaşi societate se angaja să le facă în aceeaşi perioadă, prin contractele de servicii publice şi actelor adiţionale la acestea.

„Inculpatul Ganea Iorgu şi Comana Costel au optat pentru nerespectarea prevederilor contractelor încheiate cu Ministerul Transporturilor privind obiectivele de investiţii şi programele de modernizare, întrucât conform procedurii legale de fundamentare şi acordare a subvenţiei, totalul cheltuielilor înscrise în nota de fundamentare şi justificare a subvenţiei se diminuau cu cheltuielile de investiţii. În aceste condiţii, alocarea unor sume de bani cu titlu de investiţii, din cele acordate la un nivel maximal inculpatelor SC RC-CF TRANS SRL şi SC RAIL FORCE SRL, ar fi condus implicit la diminuarea cheltuielilor din nota de fundamentare şi justificare a subvenţiei ce se acorda inculpatei REGIOTRANS SRL”, mai scriu procurorii.

Astfel, pentru a nu plăti obligaţiile fiscale, Iorgu Ganea, în calitate de administrator, în perioada mai 2010 – 31 decembrie 2014, a înregistrat în contabilitatea RC CF Trans SRL cheltuieli în baza unor operaţiuni fictive de cumpărare a unui utilaj şi în contabilitatea Marub SA cheltuieli în baza operaţiunilor ficive de închiriere a acestui utilaj de către RC CF Trans SRL către Maruv SA, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu suma de peste 1 miliard de lei.

„În esenţă, inculpata SC MARUB SA a cumpărat un utilaj de la o societate comercială care desfăşura o activitate reală de producţie a unor astfel de bunuri. Ulterior, scriptic, acest utilaj a fost vândut de o societate cu un comportament fiscal tip „fantomă” deţinută de o cunoştinţă a inculpatului Ganea Iorgu, către inculpata SC RC-CF TRANS SRL, iar aceasta din urmă l-a oferit spre închiriere către SC MARUB SA, care de fapt îl deţinea în proprietate. Astfel, scriptic, acelaşi utilaj a fost vândut de două ori în scopul sustragerii inculpatelor SC MARUB SA şi SC RC-CF TRANS SRL de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”, spune DNA.

Tags:
Citește și...