Informaţiile privind statutul magistraţilor, organizarea şi funcţionarea CSM, de interes public

Vocea.biz / 20.03.2018
Informaţiile privind statutul magistraţilor, organizarea şi funcţionarea CSM, de interes public

Membrii comisiei paralmentare pentru modificarea legilor justiţiei au decis, marţi, că informaţiile privind statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi organizarea CSM, precum şi cele legate de cooperare instituţională devin informaţii de interes public, după schimburi de replici între putere şi opoziţie, transmite News.ro.

“Informaţiile care privesc statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituţională între instanţe şi parchete, pe de o parte, şi orice altă autoritate publică, pe de altă parte, precum şi actele emise sau încheiate de către sau între autorităţile publice şi cele judiciare, prin derogare de la prevederile art. 12 din legea 544/2001, constituie informaţii de interes public, la care accesul liber este garantat”, se arată în textul alineatului 7 al articolului 7 din Legea 303/2004.

În şedinţa comisiei de luni, membrii comisiei au votat în unanimitate, la propunerea PNL, o altă modificare a alineatului 7 al articolului 7 din Legea 303/2004, stabilind că „informaţiile care privesc statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituţională între instanţe şi parchete, pe de o parte, şi orice altă autoritate publică, pe de altă parte, constitutie informaţie de interes public la care accesul este liber garantat în măsura în care nu contravin prevederilor din alte legi speciale.”

„Consideră că sintagma «nu contravin altor legi speciale» creează o anumită confuzie şi dă posibilitatea ca prin introducerea acestei sintagme anumite informaţii care sunt de interes public… Introducerea sintagmei dumneavoastră este restrictivă şi dă naştere unor intepretări care ar putea prejudicia dreptul la libera informare”, a spus Florin Iordache.

De asemenea, senatorul PNL Iulia Scântei a afirmat: „Eu nu aveam în vedere să interzic accesul. Dumneavoastră îmi vorbiţi despre posibilitatea de a secretiza aceste categorii de informaţii şi raporturi juridice, ori ele nu fac obiectul acestei legi. (…) Alte legi speciale le secretizează. Trebuie să vă duceţi în legea specială, la informaţii calsificate şi să le exceptaţi de la clasificare”.

Deputatul PNL Cătălin Predoiu a spus că “CCR ne-a atras atenţia că sunt legi speciale care trebuie precizate”.

Deputatul USR Stelian Ion a susţinut că CCR a precizat că derogarea nu este posibilă, iar declasificarea nu se poate face prin legea 303/2004.

„Curtea ne spune în mod clar că nu putem face această derogare (…) dacă se doreşte o declasificare nu prin această lege, (…) ci prin modificarea altor acte normative. Ne vom întoarce la Curte cu acelaşi rezultat ”, a susţinut deputatul USR Stelian

Citește și...