George Scutaru şi Dan Motreanu, achitaţi pentru spălare de bani

Vocea.biz / 25.06.2018
George Scutaru şi Dan Motreanu, achitaţi pentru spălare de bani

George Scutaru, fost preşedinte al PNL Buzău şi fost consilier prezidenţial, şi fostul deputat PNL Dan Motreanu au fost achitaţi în dosarul în care au fost judecaţi pentru spălare de bani. Şi Ana Maria Schaer, administrator al unei societăţi comerciale, cea de-a treia persoană inculpată în acest dosar, a fost achitată, printr-o decizie luată luni de instanţa supremă, titrează News.ro.

Decizia aparţine magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu este definitivă.

”(…) achită pe inculpatul Scutaru George-Adrian (…), pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. (…) achită pe inculpatul Motreanu Dan-Ştefan (…), pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. (…) achită pe inculpata Schaer Ana – Maria (…), pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (…). Ridică măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 114/P/2015 din data de 25.09.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Scutaru George Adrian, Motreanu Dan Ştefan şi Schaer Ana Maria”, se arată în minuta ICCJ.

În septembrie 2015, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe fostul consilier prezidenţial pentru securitate naţională George Adrian Scutaru şi pe fostul deputat PNL Dan Motreanu, pentru spălare de bani. Pentru aceeaşi faptă a fost judecată şi Ana Maria Schaer, administrator al unei societăţi comerciale.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2008, Cristinel Bîgiu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, denunţător în acest dosar, a pretins de la o persoană aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, pentru a-l pune în posesia unor terenuri aflate în municipiul Buzău.

Din suma pretinsă, Bîgiu a primit 700.000 de euro, din care le-ar fi dat lui George Scutaru şi Dan Motreanu sumele de 170.000 de euro, respectiv 250.000 de euro, conform unei înţelegeri anterioare, pentru finanţarea campaniilor electorale din 2008 a candidaţilor PNL la alegerile locale şi parlamentare din acel an, susţineau procurorii DNA.

Pentru a ascunde provenienţa acestor sume, Scutaru, Motreanu şi Ana Maria Schaer “au iniţiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realităţii, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranşe, din contul societăţii administrate de către aceasta din urmă către o firma care a produs articole de vestimentaţie folosite ca materiale în campania electorală”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

Citește și...