Toader: Extrădarea Elenei Udrea din Costa Rica este posibilă chiar şi în absenţa unui acord bilateral

Vocea.biz / 06.06.2018
Toader: Extrădarea Elenei Udrea din Costa Rica este posibilă chiar şi în absenţa unui acord bilateral

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, miercuri, că extrădarea Elenei Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, este posibilă chiar şi în absenţa unui acord bilateral în acest sens. El a adăugat că există deja un precedent şi că deja este pe rol un alt caz de extrădare din Costa Rica, titrează News.ro.

El a precizat că până la acest moment MJ nu a primit niciun document referitor la solicitarea de extrădare, dar că instituţia va comunica în fiecare moment stadiul în care se află.

”Ştim că de la Poliţie s-a făcut solicitarea către instanţa care a pronunţat şi emitenta mandatului de arestare. Concluzionând, trebuie ca instanţa să verifice condiţiile, să adreseze Ministerului Justiţiei, care la rândul lui să verifice şi să formuleze cererea de extrădare. Până la acest moment, la Ministerul Justiţiei nu a sosit, ministerul nu a primit nicio solicitare, nicio informare cu privire la procedura de extrădare a persoanei la care ne referim, procedură care se află în prima etapă de desfăşurare”, a afirmat Tudorel Toader.

De asemenea, ministrul a explicat că durata procesului de extrădare depinde de legislaţia din Costa Rica.

”În acest moment nu avem un tratat bilateral cu republica Costa Rica în domeniul extrădării, însă cooperarea în această materie poate să aibă loc pe două proceduri distincte. Prima procedură, în temeiul curtoaziei internaţionale, cu asigurarea reciprocităţii şi vreu să subliniez că în precedent am avut un astfel de caz de extrădare din Republica Costa Rica şi în al doilea rând că în acest moment se află pe rol în derulare un alt caz de extrădare din Republica Costa Rica, altul decât cel la care facem referire. A doua procedură a extrădării se poate realiza în baza convenţiilor multilaterale la care ambele state au calitatea de parte. Aici trebuie verificat următorul lucru: domeniul de reglementare a respectivei convenţii să se circumscrie tipologiei naturii infracţiunilor comise de către cel care urmează a fi extrădat”, a explicat Toader.

Ministrul a subliniat că intervalul de timp în care se poate finaliza procedura de extrădare ţine de legislaţia Republicii Costa Rica” şi că lipsa tratatului bilateral nu împiedică procedura de extrădare.

Tudorel Toader nu a comentat dacă solicitarea făcută de către Elena Udrea pentru obţinerea statutului de refugiat politic poate împiedica această procedură.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea – aflată în Costa Rica – a fost condamnată marţi de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul “Gala Bute”, iar Rudel Obreja a primt cinci ani de închisoare. Decizia este definitivă. Veronel Dumitrescu, avocatul Elena Udrea, a calificat drept nedreaptă, absolut nejustificată şi nelegală sentinţa instanţei supreme.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut astfel sentinţa din prima instanţă, atât pentru Elena Udrea, cât şi pentru Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Citește și...