România, trimisă în fața CJUE pentru neaplicarea directivei privind spălarea banilor

Vocea.biz / 19.07.2018
România, trimisă în fața CJUE pentru neaplicarea directivei privind spălarea banilor

România riscă să fie sancționată și să plătească sume forfetare și penalizări pentru fiecare zi în care întârzie să pună în aplicare directiva UE cu privire la spălarea banilor. Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiție a UE în acest caz.

Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene după ce România, Grecia și Irlanda nu au implementat în legislația națională prevederile Directivei 4 privind spălarea banilor. Comisia chiar a propus ca țările să plătească penalizări pentru fiecare zi de întârziere și plata unor sume forfetare. CE avertizează că termenul limită pentru implementarea directivei a fost 26 iunie 2017.

“Spălarea banilor şi finanţarea terorismului afectează întreaga Uniune Europeană. Nu ne putem permite să lăsăm nicio ţară UE să fie veriga slabă. Banii spălaţi într-o ţară pot şi adesea chiar susţin infracţiuni într-o altă ţară. Tocmai de aceea cerem care toate statele membre să ia măsurile necesare pentru a combate spălarea banilor”, a declarat Věra Jourová, comisar european pentru Justiţie.

Între timp, ca urmare a dezvăluirilor din investigaţia Panama Papers şi a atacurilor teroriste din Europa, CE a propus deja a 5 – directivă, care a intrat în vigoare în 9 iulie 2018, iar statele UE vor trebui să o implementeze până în 10 ianuarie 2020.

Citește și...