Simona Camelia Marcu, aleasă preşedinte al CSM

Vocea.biz / 05.01.2018
Simona Camelia Marcu, aleasă preşedinte al CSM

Simona Camelia Marcu a fost aleasă vineri preşedinte al CSM, ea primind votul favorabil a 11 dintre membrii Consiliului,opt votând împotrivă.

Simona Camelia Marcu, în vârstă de 51 de ani, este membru al CSM din partea Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.

Potrivit CV-ului său, Simona Marcu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1988 şi a fost jurisconsult, judecător la Judecătoria Sector 1 şi la Tribunalul Bucureşti, preşedinte de secţie, vicepreşedinte al Tribunalului Bucureşti, judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, titrează News.ro.

În proiectul prezentat la depunerea candidaturii pentru alegerea ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Simona Marcu a pledat pentru “echilibrul sistemului judiciar”, arătând că “CSM trebuie să-şi asume pe deplin rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei şi să se implice în stabilirea şi aplicarea unor politici judiciare constante şi coerente”.

De asemenea, ea a pledat pentru indemnizaţiile şi pensiile judecătorilor, arătând că “aceste elemente nu constituie şi nu trebuie tratate ca privilegii ale acestei categorii profesionale, ci ca o condiţie obligatorie pentru asigurarea independenţei justiţiei”.

Conform ultimei sale declaraţii de avere din iunie 2017, judecătoarea are un apartament de 143 de metri pătraţi şi o casă de 285 de metri pătraţi în Bucureşti.  În declaraţia sa de avere sunt menţionate şi proprietăţi ale soţului său, avocatul Vasile Gil – o casă în Alexandria şi terenuri în Bucureşti, Mogoşoaia şi Alexandria. Simona Marcu deţine şi două autoturisme Alfa Romeo şi Peugeot, precum şi bijuterii în valoare de 6.000 de euro. Ea are şi credite la bănci în valoare totală de peste 183.000 euro. La capitolul venituri, judecătoarea a menţionat suma de 227.861 de lei încasată ca judecător la ICCJ, 24.747 de lei obţinuţi ca membru în comisii de concurs la CSM, 14.612 de lei ca „formator” la Institutul Naţional al Magistraturii şi 17.550 de lei din închirierea apartamentului din Bucureşti. Ea a menţionat şi veniturile Cabinetului de avocatură Vasile Gil, în sumă de 437.978 de lei.

În februarie 2017, Simona Camelia Marcu a cerut în şedinţa CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a verifica modul în care procurorul general Augustin Lazăr, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, “a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară trimiterii OUG 13, din perspectiva respectării obligaţiei de rezervă pe care o are orice magistrat. Ea a cerut suplimentarea ordinii de zi a CSM cu acest punct, dar solicitarea a fost respinsă.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale: reprezintă CSM în relaţiile interne şi internaţionale; coordonează activitatea Consiliului şi repartizează lucrările pentru plen şi secţii; prezidează lucrările plenului CSM, cu excepţia cazului în care la lucrări participă preşedintele României; propune plenului măsurile necesare pentru începerea procedurilor de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi de ocupare a locurilor devenite vacante; semnează actele emise de plen; sesizează Curtea Constituţională, în vederea soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice; desemnează membrii Consiliului Superior al Magistraturii care pot fi consultaţi pentru elaborarea unor proiecte de acte normative; prezintă, în şedinţa publică a plenului, raportul anual asupra activităţii CSM, care se transmite instanţelor şi parchetelor şi se dă publicităţii.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege, de Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a CSM şi de plen.

Citește și...