Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că, în cazul în care voinţa politică va fi ca procurorii să nu mai investigheze cazurile de corupţie, România se va întoarce în anii 2000, atunci când „cazurile celebre” erau cele în care poliţişti de la rutieră sau funcţionari publici primeau mită, transmite News.ro.
„Dacă voinţa politică va fi să nu mai investigăm acest gen de infracţiuni, să limităm instrumentele investigative, o să ne întoarcem în anii 2000, când cazurile celebre erau, eventual, nişte poliţişti de la rutieră sau un funcţionar care primea mită. Dacă voinţa politică va fi de a rezolva această problemă, de combatere eficientă a corupţiei, oferind instrumente, să avem mecanisme de combatere şi de control intern pentru a preveni faptele de corupţie, atunci acest lucru se va întâmpla”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la dezbaterea organizată de DNA pe tema abuzului în serviciu din domeniul achiziţiilor publice.
Procurorul şef al DNA a adăugat că, potrivit unui studiu european, un inculpat preferă mai degrabă să stea în închisoare, decât să i se confişte averea pentru ca statul să recupereze prejudiciul.
„Văzând că an de an tragem semnale de alarmă cu privire la lipsa sau la insuficienţa unor măsuri de prevenire, am întocmit acest studiu, tocmai ca o bază pen tru celelalte instituţii. DNA nu are atribuţii de prevenire, are doar atribuţii de investigare, trebuie să combatem corupţia. (…) Combătând corupţia, am constatat că lipsesc mijloacele de prevenire”, a subliniat Kovesi.
Ea a mai spus că „cheia succesului” în combaterea corupţiei este să existe o strategie unitară şi o voinţă politică de a rezolva această problemă.