Lazăr, despre cei 3.400 de magistraţi verificaţi de DNA: Niciun inculpat nu a ezitat să depună plângere împotriva poliţistului care a înregistrat dosarul penal, a procurorului care a exercitat acţiunea penală şi a judecătorului; e o manipulare

Vocea.biz / 26.08.2018
Lazăr, despre cei 3.400 de magistraţi verificaţi de DNA: Niciun inculpat nu a ezitat să depună plângere împotriva poliţistului care a înregistrat dosarul penal, a procurorului care a exercitat acţiunea penală şi a judecătorului; e o manipulare

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, duminică, la RFI, că cifra de 3.400 de magistraţi care apar a fi verificaţi de către Direcţia Naţională Anticorupţie în ultimii patru ani este ”o manipulare”, având în vedere că sunt dosare deschise în urma unor plângeri depuse de inculpaţi, în baza liberului acces la justiţie. Lazăr a spus că, în ultimii ani, inculpaţii au depus numeroase plângeri împotriva celor care ”pasămite i-au condamnat în mod abuziv”, transmite News.ro.

”Se face caz şi se manipulează foarte mult o cifră – care a fost cerută de Inspecţia Judiciară de la DNA – cu mai multe mii de procurori şi judecători care, pasămite, ar fi avut dosare la DNA. O să vedeţi că, în urma verificărilor pe care le-am făcut în Ministerul Public, o să venim cu o cifră mai mare de procurori şi judecători care au avut, pasămite, dosare în Ministerul Public”, a spus, duminică, A|ugustin Lazăr, la RFI.

Procuroul general a explicat de unde provin aceste cifre.

”Din păcate, în ultimii ani, niciun inculpat nu a ezitat să depună plângere împotriva poliţistului care a înregistrat dosarul penal, a procurorului care a exercitat acţiunea penală şi a judecătorului sau judecătorilor care, pasămite, în mod abuziv, i-au condamnat. Aşa avem noi mii de dosare în baza liberului acces la justiţie care este înţeles în această manieră penibilă de anumite persoane”, a mai spus Lazăr.

El a explicat că la fiecare denunţ de deschide o anchetă.

”Iată cum se manipulează o statistică, arătând că acele mii de procurori şi judecători ar fi fost ţinuţi pentru a fi şantajaţi la momentul oportun. De cine? De DNA care de-asta ar fi obţinut atâtea condamnări. Ei, bine, este o manipulare pentru persoane care sunt de condiţie intelectuală foarte modestă, presupun”, a mai spus Lazăr.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a verificat peste 3.400 de magistraţi în ultimii patru ani, cei mai mulţi fiind judecători.

Potrivit Inspecţiei Judiciare, în perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iulie 2018, DNA a soluţionat 1.965 de dosare în care erau vizaţi 3.420 de magistraţi. Dintre aceştia, 2.193 sunt judecători şi 1.227 sunt procurori.

La 30 iulie anul acesta, la DNA se aflau în curs de soluţionare 415 cauze vizând 474 de judecători şi 346 de procurori. Numărul magistraţilor verificaţi de DNA reprezintă aproape jumătate din numărul total de magistraţi din România.

Aceste date au fost transmise de DNA Inspecţiei Judiciare în cadrul unui control tematic privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea autorităţii judecătoreşti în cauzele de competenţa DNA vizând magistraţii sau în legătură cu acestea.

Citește și...