CCR aşteaptă până pe 14 august punctele de vedere ale părţilor în sesizarea privind conflictul premier-preşedinte

Vocea.biz / 03.08.2018
CCR aşteaptă până pe 14 august punctele de vedere ale părţilor în sesizarea privind conflictul premier-preşedinte

Curtea Constituţională (CCR) a stabilit pentru 14 august termenul de transmitere a punctelor de vedere de către părţile din sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind conflictul juridic preşedinte-premier, au declarat pentru News.ro surse oficiale.

După transmiterea punctelor de vedere ale părţilor, preşedintele CCR va stabilit data de judecare a speţei.

Ulterior, Curtea Constituţională a dat publicităţii şi un comunicat: ”În data de 3 august 2018, Curtea Constituţională a fost sesizată de către Preşedintele României cu o «cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională dintre Prim-ministrul României şi Preşedintele României.» Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr.1235E/2018. Conform procedurii prevăzute de art.35 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost stabilit termenul de 14 august 2018 înăuntrul căruia părţile aflate în conflict îşi pot exprima, în scris, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia. Termenul pentru şedinţa de judecată va fi stabilit la o dată ulterioară, în conformitate cu prevederile art.35 alin.(2) din Legea nr.47/1992: «(2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere»”.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministru României şi Preşedintele României, preşedintele contestând desemnarea lui Paul Stănescu pentru conducerea operativă a Guvernului pe durata absenţei Vioricăi Dăncilă. Iohannis afirmă că “prin desemnarea unui alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile prim-ministrului, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru şi-a arogat o atribuţie care, potrivit Constituţiei aparţine altei autorităţi publice, respectiv Preşedintelui României, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin.(3) din Constituţie”.

Conform unei decizii a premierului publicată marţi în Monitorul Oficial, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita în perioada 6-13 august atribuţiile de prim-ministru privind conducerea operativă a Guvernului.

În ianuarie 2017, premierul Sorin Grindeanu i-a delegat vicepremierului Sevil Shhaideh atribuţiile de şef al Executivului, pentru cinci zile, cât timp el se afla în Statele Unite ale Americii pentru a participa la inaugurarea preşedintelui ales, Donald Trump.

De asemenea, în august 2017, premierul Mihai Tudose şi-a delegat atribuţiile pentru perioada minivacanţei de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului vicepremierului Marcel Ciolacu.

În ambele cazuri, delegarea s-a făcut prin decizii semnate de către premierul în funcţie.

În schimb, în 2015, când premierul Victor Ponta a intrat în concediu pentru o operaţie la picior, în Turcia, Gabriel Oprea a fost desemnat premier interimar, printr-un decret semnat de către preşedintele Klaus Iohannis.

 

Citește și...