Toader, despre plecare lui Bica: Trebuie văzut dacă fiecare şi-a făcut treaba

Vocea.biz / 20.04.2018
Toader, despre plecare lui Bica: Trebuie văzut dacă fiecare şi-a făcut treaba

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că ministerul Justiţiei nu a primit niciun document oficial din Costa Rica privind solicitarea Alinei Bica de acordare a statutului de refugiat politic, el subliniind că nu Ministerul Justiţiei este cel care permite unui inculpat să părăsească ţara şi nu ministerul este cel care ia măsurile de interdicţie, ci instanţele, iar Ministerul Afacerilor Interne este cel care supraveghează dacă au fost respectate aceste măsuri.

El a spus că în acest caz trebuie văzut dacă fiecare şi-a făcut treaba, titrează News.ro.

”Nu am primit personal şi nu am auzit să fi primit la minister o astfel de cerere. Ministerul Justiţiei nu permite unui inculpat să părăsească ţara, nu Ministerul Justiţiei ia măsurile de interdicţie şi nu Ministerul Justiţiei le ridică, nu el îi permite unui inculpat să părăsească ţara. Este treaba instanţelor, iar Ministerul Afacerilor Interne este cel care supraveghează dacă se instituie măsura. Cunoscând competenţele, trebuie să vedeţi dacă fiecare şi-a făcut treaba lui. Luni dimineaţa vedem ce documente am primit şi vorbim”, a declarat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Întrebat dacă ar fi mai bine că în cazul unor persoane care au procese pe rol să fie menţinute interdicţii privind părăsirea ţării, Tudorel Toader a răspuns:”Dacă mă întrebaţi pe mine, răspunsul este da. De regulă, unde faptele au un anumit grad de pericol social, unde există riscul părăsirii ţării care are semnificaţia sustragerii de la tragerea la răspundere penală, sigur că autorităţile judiciare, potrivit competenţelor, trebuie să descopere dovadă de diligenţă”.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a cerut din ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica, a anunţat vineri, la ICCJ, avocatul său, la ultimul termen al procesului ANRP în care aceasta este judecată alături de omul de afaceri Dorin Cocoş.

Conform Digi 24, avocatul a spus că Alina Bica a cerut, din luna ianuarie, statutul de refugiat politic în Costa Rica şi solicită să fie audiată prin sistem de videoconferinţă.

În urmă cu o săptămână, la ultimul termen în dosarul Gala Bute, şi avocatul Elenei Udrea a anunţat că aceasta a solicitat azil politic în Costa Rica şi a solicitat audierea prin videoconferinţă, însă instanţa a considerat nerelevante documentele prezentate şi a respins cererea.

Bica a fost deja condamnată în două dosare penale, însă deciziile nu sunt definitive. În noiembrie 2016, ea a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, iar în ianuarie 2017, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.

În ceea ce priveşte dosarul ajuns vineri la ultimul termen, dosarul despăgubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Alina Bica a fost trimisă în judecată în decembrie 2014. Bica făcea parte, la data faptelor, din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP, alături de Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a ANRP, Sergiu Diacomatu şi Remus Baciu, foşti vicepreşedinţi ai instituţiei, deputatul Cătălin Teodorescu, Dragoş George Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru. Gheorghe Stelian şi expertul evaluator Emil Nuţu au fost, de asemenea, trimişi în judecată. Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu pentru că ar fi aprobat despăgubirea lui Gheorghe Stelian cu 89 de milioane de euro, pentru un teren din Bucureşti supraevaluat cu 62 de milioane de euro.

În acest dosar a fost arestat şi omul de afaceri Dorin Cocoş, suspectat că a solicitat 10 milioane de euro de la Gheorghe Stelian pentru a interveni pe lângă comisia de la ANRP.

Citește și...