CSM: Protocolul cu SRI a fost denunţat în 2017

Vocea.biz / 05.04.2018
CSM: Protocolul cu SRI a fost denunţat în 2017

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că a încheiat, în 2012, un protocol instituțional cu Serviciul Român de Informații (SRI), ulterior acesta fiind denunţat prin acrodul părţilor.

Consiliul Superior al Magistraturii a încheiat, în anul 2012, un protocol instituțional cu Serviciul Român de Informații, conform unui comunicat al CSM. Potrivit documentului, la solicitarea tuturor membrilor Consiliului, formulată de îndată ce au luat cunoștință de existența sa, Protocolul a fost denunțat în cursul lunii martie 2017, prin acordul părților, iar cu privire la acesta a fost demarată procedura de declasificare, în temeiul Legii nr. 182/2002.

“De asemenea, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii s-a încheiat, în anul 2014, pe o perioadă nedeterminată, Protocolul privind cooperarea între Consiliul Superior al Magistraturii și Centrul Național Cyberint în domeniul securității sistemelor informatice și de comunicații, având ca obiect protecția rețelelor informatice ale instituției, în cadrul proiectului Sistem național de protecție a infrastructurilor IT&C de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic, derulat de Serviciul Român de Informații și de alte instituții partenere prin intermediul programului cu finanțare europeană POSCEE”, se arată într-un comunicat de presă.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Inspecţia Judiciară (IJ) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au încheiat procoale de cooperare cu Serviciul Român de Informaţii (SRI), a declarat vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, în şedinţa de plen.

Citește și...