Procesul intentat de Laura Condruța Kovesi împotriva Antena 3, amânat din nou

Vocea.biz / 20.09.2017
Procesul intentat de Laura Condruța Kovesi împotriva Antena 3, amânat din nou

Procesul intentat de procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi postului de televiziune Antena 3 şi unor angajaţi ai acestuia a fost amânat din nou, miercuri, de către judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, după ce Mugur Ciuvică, reclamat în acest dosar, a depus o cerere de intervenţie în favarea sa din partea Grupului de Investigaţii Politice.

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au amânat din nou, miercuri, procesul intentat de şefa DNA postului de televiziune Antena 3 şi unor jurnaliştia ia cestuia, următorul termen fiind stabilit pentru 7 noiembrie.

Decizia a fost luată după ce Mugur Ciuvică, reclamat în acest dosar, a depus la instaţă o cerere de intervenţie în favoarea sa, din partea Asociaţiei Grupul de Investigaţii Politice.

La termenul de miercuri au fost perzenţi în sala de judecată Mugur Ciuvică şi Răzvan
Salaviuc, în timp ce Laura Codruţa Kovesi a fost reprezentată de către avocat.

Dosarul în care şefa DNA îi denunţă pe jurnalişti ai Antenei 3 pentru că ar fi acuzat-o, pe post, de muşamalizarea anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu şi care între iunie 2016 şi ianuarie 2017 s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti a fost strămutat prin decizie a Înaltei Curţi de Casaţieşi Justiţie şi a fost scos de pe rolul instanţei piteştene în 19 ianuarie, fiind pentru a doua oară când instanţa supremă a decis strămutarea procesului.

În 21 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decisese strămutarea acestui dosar de la Curtea de Apel Bucureşti, unde era înregistrat din 29 decembrie 2015 şi avusese primul termen în 23 martie 2016.

Cererea de strămutare a fost formulată de către Mugur Ciuvică, Bianca Grigore, Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor şi SC Antena 3 SA, cei pe care Kovesi i-a dat în judecată, în nume personal, după afirmaţiile făcute pe postul de televiziune în legătură cu dosarul “Bercea – Mircea Băsescu”.

Dosarul trimis la Curtea de Apel Piteşti a fost înregistrat în 3 mai 2016, iar primul termen de judecată după strămutare a fost stabilit în 8 iunie 2016.

În 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi,
să primească 250.000 de lei daune morale, în dosarul în care a dat în judecată Antena
3, cerând despăgubiri de un milion de lei, pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu.

Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea Laurei Codruţa Kovesi şi a obligat în solidar Antena 3 şi pe Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc să-i plătească procurorului-şef al DNA 250.000 de lei.

Acţiunea depusă de Codruţa Kovesi, în nume personal, în februarie 2015, la Tribunalul Bucureşti are ca obiect daune morale “pentru afirmaţii mincinoase  care au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane”.

(News.ro)

sursa foto: MediafaxFOTO

Citește și...