Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, condamnaţi în dosarul Microsoft, ar putea fi eliberaţi condiţionat

Vocea.biz / 15.09.2017
Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, condamnaţi în dosarul Microsoft, ar putea fi eliberaţi condiţionat

Oamenii Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae – condamnaţi la câte doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul “Microsoft” – află vineri dacă vor fi eliberaţi condiţionat, decizia, care va fi definitivă, urmând să fie luată de Tribunalul Ilfov. În primă instanţă, Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberată condiţionată în cazul lui Dorin Cocoş, în timp ce în cazul lui Dumitru Nicolae decizia a fost de eliberare condiţionată.

Decizia Tribunalului Ilfov va fi definitivă.

În 16 august, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins propunerea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Dorin Cocoş, încarcerat la Penitenciarul Jilava, unde execută pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul “Microsoft”, în care este acuzat că a primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florica şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florica încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor. Decizia nu a fost definitivă, fiind atacată la Tribunalul Ilfov.

Potrivit Judecătoriei Sector 4, omul de afaceri Dorin Cocoş, condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare în dosarul Microsoft, nu trebuie liberat condiţionat deoarece condamnatul încă nu are formată o atitudine de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept. Conform motivării instanţei, Dorin Cocoş a participat la 14 programe educative, incluzând dezbateri, recenzii de carte, spectacole, concursuri tematice, cercuri de lectură.

“Instanţa reţine că la acest moment nu se impune liberarea condiţionată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracţia prevăzută de lege deoarece faţă de acesta funcţiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-şi intensifice eforturile în ceea ce priveşte formarea unei atitudini de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept. Instanţa consideră că la acest moment petentul nu a executat o perioadă de timp suficientă din pedeapsă”, se arată în motivarea instanţei.

În cazul lui Nicolae Dumitru, în 2 august Judecătoria Sectorului 4 a decis liberarea condiţionată a acestuia. Decizia a fost atacată de DNA la Tribunalul Ilfov.

Judecătoria Sectorului 4 arată în motivarea deciziei de liberare în cazul lui Dumitru Nicolae că în perioada detenţiei a avut un comportament corespunzător, a fost recompensat de patru ori, a câştigat prin muncă 36 de zile şi a participat la activităţi culturale. Judecătorul mai reţine că timpul petrecut în închisoare de Nicolae Dumitru a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta şi-a putut forma o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

În 3 octombrie 2016, omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost condamnat la 2,4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul Microsoft, pedeapsa fiind majorată de la 1,6 ani cu suspendare, dispusă iniţial. De asemenea, instanţa a dispus ca acesta să plătească statului 2.050.000 dolari şi 1.000.000 de euro.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Dorin Cocoş a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro şi 2 ani şi 4 luni închisoare.

Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, instanţa hotărând confiscarea a peste 3.000.000 euro.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost găsit vinovat de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste 2.000.000 euro şi o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani.

Judecarea dosarului “Microsoft” a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat în octombrie 2016, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

(News.ro)

sursa foto: Mediafax FOTO

Citește și...