Decanul Facultăţii de Teologie din Constanţa, urmărit penal pentru fals intelectual

Vocea.biz / 15.09.2017
Decanul Facultăţii de Teologie din Constanţa, urmărit penal pentru fals intelectual

Decanul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii ”Ovidius” Constanţa, Bogdan Moise, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fals intelectual şi complicitate la instigare la abuz în serviciu. El este acuzat că a ajutat un lector universitar să ocupe postul prin concurs, deşi acesta ar fi falsificat documente şi nu întrunea condiţiile.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2013 – 2015, Bogdan-Florin Chiriluţă, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea ”Ovidius” Constanţa – Facultatea de Teologie, a întocmit în fals şase declaraţii pe propria răspundere pe care le-a depus la dosarul de candidat. Ocupând posturile de lector şi conferenţiar universitar, în perioada februarie 2014 – iunie 2017, aceasta a fost plătit cu suma de 118.570 de lei, valoarea totală a plăţilor salariale.

În cursul lunii aprilie 2017, Bogdan Chiriluţă a prezentat Comisiei de verificare a activităţii ştiinţifice şi de cercetare a candidaţilor înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferenţiar şi profesor în cadrul Universităţii ”Ovidius” din Constanţa, în fotocopie, o revistă, în care ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, bărbatul a înlocuit articolul original cu al său.

„La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie iniţiativă, un exemplar al aceleiaşi reviste fotocopiate în care şi de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său”, precizează DNA.

Potrivit procurorilor, Bogdan Chiriluţă a beneficiat de ajutorul decanului Facultăţii de Teologie, Moise Bogdan, care se ocupa de verificarea criteriilor de promovare a candidaţilor şi care a declarat pe proprie răspundere că inculpatul îndeplineşte criteriile impuse.

Cât timp se află sub măsura controlului judiciar, Bogdan Chiriluţă trebuie să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu ocupe funcţii în cadrul instituţiilor publice (de stat, centrale sau locale), putând desfăşura activităţi în cadrul instituţiilor private de interes public (Arhiepiscopia Tomisului şi altele asemenea), să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Citește și...