Inspecția Judiciară, sesizată de DNA după declarațiile fostului colonel SRI, Daniel Dragomir

Vocea.biz / 13.09.2017
Inspecția Judiciară, sesizată de DNA după declarațiile fostului colonel SRI, Daniel Dragomir

Direcția Națională Anticorupție a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu afirmațiile făcute de fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, potrivit cărora rechizitoriile parchetului anticorupție erau făcute de ofițerii serviciului. DNA declară că acestea sunt niște afirmații calomioase și denigratoare, ce aduc atingere indepedendenței sistemului judiciar.

În cererea de efectuare a unor verificări, transmisă de conducerea DNA către Inspecţia Judiciară, procurorii susţin că “Daniel Dragomir a lăsat să se înţeleagă faptul că rechizitoriile Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu se sprijină pe probaţiunea instrumentată de procurori în baza dispoziţiilor procesual penale, ci că ar fi întocmite de angajaţii unei alte instituţii, respectiv SRI, iar rolul procurorilor DNA s-ar rezuma la semnarea şi trimiterea la instanţă a rechizitoriilor”.

De asemenea, DNA susţine că declaraţiile “au un impact major asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar.”

“Afirmaţiile sunt calomnioase şi denigratoare, sunt făcute de o persoană care în prezent este inculpată, judecată în apel de către Curtea de Apel Bucureşti, au potenţial de a submina autoritatea judecătorească şi de a pune în discuţie deontologia profesională a magistraţilor. Afirmaţiile creează dubii greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, acreditând ideea că activitatea procurorilor implicaţi în înfăptuirea procesului judiciar se desfăşoară cu încălcarea principiului consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, conform căruia procesul penal se desfăşoară conform dispoziţiilor prevăzute de lege”, mai precizează parchetul.

Daniel Dragomir, fost şef în cadrul SRI, a declarat, într-un interviu televizat, că SRI se ocupa de rechizitorii şi asigura un “culoar” pentru obţinerea condamnării. Dragomir acuză că printre magistraţi se află şi acoperiţi, conform Mediafax.

“Ofiţerii SRI făceau rechizitoriile, iar bravii procurori DNA le luau, le contrasemnau şi le trimiteau în instanţă, în speranţa că onor câmpul tactic se va ocupa în continuare pentru a asigura culoarele necesare pentru asigurarea condamnării”, a declarat Daniel Dragomir, într-un interviu pentru România Tv.

Fostul angajat SRI a confirmat că Serviciul se ocupa şi de completele de judecată.

“Se trimiteau bileţele, prin mesageri anume desemnaţi către judecători anume desemnaţi. Erau relaţii personale între judecători şi ofiţeri care erau implicaţi în câmpul tactic, relaţii dezvoltate în timp, spre exemplu generalul Dumbravă sprijinea judecătorii să ajungă în poziţii. Al doilea caz, pe bază de şantaj, cum ar fi fost arhiva SIPA şi în al treilea rând al ofiţerilor acoperiţi în Justiţie. Când vorbim de ofiţeri acoperiţi între procurori şi judecători se încalcă grav Constituţia”, a mai spus Dragomir.

“Odată cu plecarea lui Florian Coldea s-a pus batista e ţambal. E nevoie de o evaluare internă pentru a verifica persoane. Deasupra tuturor chestiuniilor se află Constituţia şi ea a fost călcată în picioare de unii ofiţeri, de unii generali. Este datoria Serviciului să caute şi să găsească cum s-au întâmplat lucrurile ca să nu se poată repeta”, a declarat Daniel Dragomir.

Daniel Dragomir a plecat din SRI în anul 2013, susţinând că gestul său de a demisiona a fost un act de onoare, deoarece viziunea sa şi ceea ce se întâmpla în Serviciul Român de Informaţii nu mai coincideau.

Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, este cercetat în dosarul Black Cube, în care mai multe persoane au fost acuzate de încercări de intimidare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, Daniel Dragomir a fost arestat preventiv, la începutul anului, în acest dosar, existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona şi intimida. Daniel Dragomir a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, cauza în care a fost condamnat de prima instanţă, în decembrie 2016, la un an de închisoare cu suspendare.

Sursa foto: Captură video YouTube

Citește și...