Mircea Băsescu a părăsit penitenciarul Poarta Albă – UPDATE

Vocea.biz / 11.09.2017
Mircea Băsescu a părăsit penitenciarul Poarta Albă – UPDATE

Tribunalul Constanţa a decis, luni, că Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi aflat la Penitenciarul Poarta Albă, poate fi eliberat condiţionat.

UPDATE 14.22: Mircea Băsescu a părăsit penitenciarul Poarta Albă. 

Mircea Băsescu a părăsit, luni, Penitenciarul Poarta Albă unde a fost încarcerat pentru trafic de influenţă, după ce Tribunalul Constanţa a decis că poate fi eliberat condiţionat.

La ieșire, el a declarat că i-a fost dor de copii.

Întrebat cum se simte după problemele de sănătate a răspuns: ”Foarte bine”.

El şi-a pus geanta într-o maşină care îl aştepta în faţa penitenciarului şi s-a urcat în autoturism, pe scaunul din dreaptă faţă.

Mircea Băsescu a a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor referitoare la cum s-a simţit în penitenciar şi care au fost cele mai grele momente.

De asemenea, nu a răspuns când a fost întrebat dacă l-a contactat pe fratele său, fostul preşedinte Traian Băsescu.

UPDATE 10.31: Mircea Băsescu va fi eliberat condiţionat. Decizia instanţei este definitivă

Tribunalul Constanţa a respins astfel contestaţia depusă de procurorii anticorupţie la decizia Judecătoriei Medgidia din 19 iulie, de eliberare condiţionată a fratelui fostului preşedinte Traian Băsescu.

După decizia Tribunalului Constanţa, care este definitivă, Mircea Băsescu ar urma să părăsească Penitenciarul Poarta Albă în câteva ore, după finalizarea formalităţilor.



Tribunalul Constanţa a judecat în 4 septembrie contestaţia depusă de procurorii anticorupţie la decizia Judecătoriei Medgidia din 19 iulie prin care Mircea Băsescu poate fi liberat condiţionat. În cadrul procesului, reprezentantul DNA a afirmat că Mircea Băsescu trebuie să rămână în continuare încarcerat deoarece perioada petrecută în detenţie este considerată insuficientă pentru reeducarea sa, precizând că el nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a susţinut că acesta îndeplineşte toate criteriile de eliberare condiţionată, spunând că poate fi redat societăţii deoarece nu prezintă niciun risc.

La rândul său, Mircea Băsescu a spus în faţa instanţei că are probleme de sănătate, că este nevoit să îşi cumpere medicamentele de care are nevoie şi că alţi condamnaţi cu pedepse mai mari ca a sa au fost puşi deja în libertate, admiţându-li-se cererea de eliberare condiţionată. El a mai spus că nu va fi tentat să săvârşească alte fapte de corupţie după ieşirea din închisoare.

Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea timp de o săptămână, iar luni va fi dată sentinţa în acest dosar, hotărârea urmând să fie definitivă.

În cazul în care contestaţia DNA va respinsă, atunci Mircea Băsescu va putea părăsi penitenciarul în câteva ore de la decizia instanţei, după finalizarea formalităţilor.

Mircea Băsescu a avut până în prezent trei cereri de eliberare condiţionată, prima fiind depusă în toamna anului trecut.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat, astfel, decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016.

În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă. Căpăţână a fost liberat condiţionat la sfârşitul lunii iunie, printr-o decizie a Tribunalului Mehedinţi, după ce, anterior, Judecătoria Drobeta Turnu Severin luase o decizie similară.

Mircea Băsescu execută pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă.

(News.ro)

Citește și...