Tăriceanu și Dragnea, sesizări separate la CCR pentru refuzul lui Augustin Lazăr și al lui Kovesi de a veni în fața comisiei de anchetă a alegerilor din 2009

Vocea.biz / 08.09.2017
Tăriceanu și Dragnea, sesizări separate la CCR pentru refuzul lui Augustin Lazăr și al lui Kovesi de a veni în fața comisiei de anchetă a alegerilor din 2009

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și cel al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au decis să depună două sesizări separate la Curtea Constituțională, față de atitudinea Codruței Kovesi și a lui Augustin Lazăr în ceea ce privește solicitările comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.

”Am discutat cu omologul meu de la Camera Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi este foarte posibil ca săptămâna viitoare, împreună dar separat – adică acţiunea va fi simultană, să spunem – vom sesiza din nou Curtea Constituţională pentru o chestiune foarte simplă, anume refuzul procurorului general şi al procurorului-şef al DNA de a se prezenta în faţa comisiei de anchetă parlamentară”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, conform Mediafax.

Preşedintele Senatului susţine că sesizarea este legitimă, întrucât cererile Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 nu vizau activitatea profesională a procurorilor.

”Noi voiam să aflăm ce s-a întâmplat în noaptea alegerilor din 2009, care nu ţine de activitatea profesională. Erau o activitate extraprofesională, aceste întâlniri contra naturii… Ce discutau cu şefii serviciilor secrete, cu oamenii politici de la vremea respectivă…”, a spus Tăriceanu.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a solicitat Parchetului General copia dosarului ce vizează organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului prezidenţial. Parchetul General a anunţat însă că nu poate trimite Comisiei copia dosarului pentru că legea nu permite furnizarea de informaţii ce fac obiectul unei cercetări penale.

Comisia a cerut, în replică, Ministerului Justiţiei să sesizeze Inspecţia Judiciară în legatura cu “atitudinea” procurorului general, Augustin Lazăr. Toader a precizat că va discuta cu Augustin Lazăr şi în funcţie de răspunsurile lui va sesiza Inspecţia Judiciară. O astfel de discuţie, la care să participe Toader, Lazăr, dar şi membrii Comisiei, nu a mai avut loc.

Ca urmare a refuzului lui Lazăr de a furniza o copie a dosarului, Comisia de anchetă a decis să solicite preşedinţilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să ia decizia politică de a sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public. Solicitarea a ajuns la preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a transmis-o Comisiei juridice, spre analiză. CCR nu a mai fost însă sesizată, deşi comisia a ajuns în stadiul de a redacta raportul, acesta fiind prezentat public miercuri.

Sursa foto: Captură video YouTube

Citește și...