Procesul lui Liviu Dragnea pentru instigare la abuz în serviciu va fi reluat de instanța supremă

Vocea.biz / 05.09.2017
Procesul lui Liviu Dragnea pentru instigare la abuz în serviciu va fi reluat de instanța supremă

Procesul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la fals va fi reluat de la zero, au decis magistrații Înaltei Curți. În același dosar este trimisă în judecată și fosta soție a liderului social-democrat, dar și alți anggajați ai DGASPC Teleorman. 

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, va fi reluat de la zero, au decis, marţi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia a fost luată în condiţiile în care judecătoarea Anamaria Dascălu nu va mai face parte din acest complet, fiind înlocuită de Constantin Epure.

Astfel, a fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului. Avocaţii au fost de acord cu reluarea procesului, astfel că instanţa supremă a stabilit un nou termen pentru data de 3 octombrie.

Primul termen pe fond al acestui proces a fost în 31 ianuarie.

O decizie similară a fost luată, marţi, de instanţa supremă şi în procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincionoasă. Magistraţii au decis reluarea procesului, iar un nou termen în acest dosar a fost stabilit tot pentru 3 octombrie.

Acelaşi complet judecă şi procesul fostului vicepremier Gabriel Oprea, fiind de aşteptat ca magistraţii să ia o decizie similară.

Cincisprezece persoane au protestat, marţi după-amiază, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aşteptarea începerii procesului în care este judecat Liuviu Dragnea.

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. “În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiune a de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.

(News.ro)

Citește și...