Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, află luni dacă va obține eliberarea condiționată. Contestația depusă de DNA împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia va fi judecată de Tribunalul Constanța, începând cu ora 9.00.
UPDATE 15:09: Tribunalul Constanța se va pronunța abia peste o săptămâna, pe 11 septembrie, asupra punerii în libertate a lui Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, ce își ispășește pedeeapsa la Penitenciarul de la Poarta Albă.
Magistraţii Judecătoriei Medgidia deciseseră, în 19 iulie, că Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, poate fi eliberat condiţionat, dar hotărârea instanţei nu a fost definitivă, potrivit Mediafax.
Decizia a fost contestată de DNA în termenul prevăzut, de trei zile, la Tribunalul Constanţa.
Tribunalul Constanţa a stabilit pentru data de 4 septembrie judecarea contestaţiei.
Aceasta a fost cea de-a treia solicitare de punere în libertate a lui Mircea Băsescu, admisă de Judecătoria Medgidia, după cele de la sfârşitul anului trecut, respectiv, la începutul acestui an.
Nici atunci hotărârile nu au fost definitive, contestaţiile DNA fiind admise, ulterior, de Tribunalul Constanţa, astfel că fratele fostului preşedinte al României a rămas în închisoare.
Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.
Tribunalul Constanţa, în motivarea pe care a dat-o atunci când a admis contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, şi-a motivat decizia susţinând că acesta nu a putut dovedi că pedeapsa aplicată de patru ani de închisoare şi-a atins scopul preventiv, în condiţiile în care şapte luni din pedeapsa executată le-a petrecut în arest la domiciliu.
În prezent, Mircea Băsescu îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul de la Poarta Alba.