Toader a sesizat DIICOT în cazul persoanelor care au intrat în arhiva SIPA

Vocea.biz / 19.10.2017
Toader a sesizat DIICOT în cazul persoanelor care au intrat în arhiva SIPA

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat că nu există o evidenţă clară a celor care intrau în arhiva SIPA şi că, pe baza informaţiilor pe care le deţine despre persoanele care au intrat fără certificat ORNISS, a sesizat DIICOT.

”Am trimis către ORNISS şi am solicitat >. Şi mi-au răspuns. Dar, ministrul Justiţiei nu face acuzaţii. Şi atunci, ca să fiu eu la adăpost şi ca să respect legea şi competenţele mele, n-am ieşit în public să spun că ăla a intrat şi avea, celălalt a intrat şi n-avea, celălalt a intrat de trei ori şi o dată n-avea şi de două ori avea certificat. Ştiam, şi ştim cu toţii, că DIICOT a fost sesizat cu fapte legate de arhiva SIPA. Am vorbit cu procurorul şef şi i-am făcut adresă de inaintare prin care i-am comunicat ceea ce alţii mie mi-au comunicat: cine a intrat în arhivă, ce spune ANP despre certificate, ce spune Ministerul Justiţiei, ce spune ORNISS”, le-a spus Toader membrilor comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA.

”A vorbit cu procurorul şef (al DIICOT – n. red.) inclusiv despre xeroxul acela, a spus că trimite pe cineva să verifice dacă e sigilat şi să-l expertizeze. Mai departe e treaba dânşilor”, a adăugat Toader.

Ministrul Justiţiei a spus că i se pare nefiresc faptul că la Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu există o evidenţă a persoanelor care au intrat în arhiva SIPA.

”Un lucru care nu mi se pare firesc: faptul că am întrebat conducerea ANP: domnule, cei care intrau în arhivă cum intrau? Ei veneau acolo cu ordinul în mână? Să spună: eu sunt Popescu, am abilitare prin ordin să intru, am certificat ORNISS. Şi gardianul de acolo să aibă o condică în care să scrie: domnul Popescu, abilitat în baza ordinului cutare, a venit la arhivă la ora cutare şi a plecat din arhivă la ora cutare. Că a venit singur sau dacă au venit doi, la fiecare în parte rubrică cu data şi ora venirii şi plecării. Zice: n-avem aşa ceva. Nu se poate, e de neimaginat. Într-o unitate militară în centrul ANP, într-o arhivă despre care toată lumea vorbeşte în fel şi chip. Cum intrau? Zice: domnule ministru, veneau cu ordinul la dânşii, arătau ordinul şi plecau. Păi la ce oră veneau? La ora la care veneau. Şi la ce oră plecau? La ora la care plecau. Şi nu consemnaţi? Nu. Şi noi ştim de câte ori au intrat? Avem condică? N-avem. Eu cred că lucrul este absolut nefiresc”, a mai spus Tudorel Toader.

”După un interval de timp, directorul ANP mi-a spus că a găsit patru registre ale celor care… M-am uitat pe ele, nu ştiu dacă sunt complete, dumneavoastră veţi vedea”, a conchis ministrul Justiţiei.

Citește și...