SRI a predat CNSAS toate dosarele referitoare la foştii lucrători ai Securității, confirmaţi de instanţe

Vocea.biz / 05.10.2017
SRI a predat CNSAS toate dosarele referitoare la foştii lucrători ai Securității, confirmaţi de instanţe

Directorul SRI Eduard Hellvig a declarat, joi, la Universitatea de Vest Timişoara, că Serviciul Român de Informaţii (SRI) a predat către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) toate documentele referitoare la foştii lucrători ai Securităţii, confirmaţi de instanţe.

“SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989. (..) Am finalizat, în cadrul unor structuri interne specializate, procedurile de a preda către CNSAS şi anumit documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, şi care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat. Conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele solicitate de Consiliu, referitoare la cadre stabilite prin sendinţe judecătoreşti ca fiind lucrători ai Securităţii. Pentru perioada imediat următoare ne-am propus o reevaluare a tuturor documentelor care mai sunt în arhiva centrală, în vederea identificării documentelor care pot fi predate”, a declarat şeful SRI, Eduard Hellvig, la Timişoara, citat de Mediafax.

Precizările au fost la inaugurarea programului de master “Studii de securitate globală” din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

Sursa foto: captură video Youtube

Citește și...