Romică Părpălea, denunţătorul lui Liviu Dragnea în dosarul “Referendumul” şi cel care în iulie a depus şi o sesizare referitoare la legăturile dintre Tel Drum şi liderul PSD, a făcut miercuri o nouă plângere împotriva ministrului Administraţiei şi Internelor, Carmen Dan, de această dată la DIICOT, unde cu o zi în urmă Carmen Dan l-e reclamat pe el.
Părpălea a venit la DIICOT spunând că depune o plângere împotriva ministrului Carmen Dan. El a susţinut că în jurul acesteia a existat, în perioada în care era prefect de Teleorman, o grupare infracţională care se ocupa cu retrocedările ilegale de terenuri în judeţ.
Părpălea a mai susţinut că ancheta va dovedi că inclusiv magistraţi au fost implicaţi în aceste ilegalităţi.
Cu o zi în urmă, ministrul Internelor, Carmen Dan, a depus la DIICOT o plângere pentru denunţ calomnios împotriva lui Romică Părpălea, după ce acesta făcuse la DNA o plângere împotriva ei, acuzând-o de trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Carmen Dan a susţinut că nu îl cunoaşte pe Părpălea, că acesta este doar un instrument şi că trebuie să îşi asume acuzaţiile făcute la adresa ei, care reprezintă un precedent periculos.
“Astăzi, am depus o plângere penală pentru denunţ calomnios împotriva domnului Romică Părpălea, luând în considerare că sunt şi alte aspecte de ordin penal. Mă refer la şantaj, obstrucţionarea organelor judiciare, mă refer la un atac împotriva ordinii constituţionale şi la grup infracţional organizat. Vorbim de situaţia reglementată de articolul 207 Cod de procedură penală, atunci când prin şantaj se urmăreşte de către denunţător obţinerea unui interes nepatrimonial pentru sine sau pentru alţii. Amintiţi-vă că, foarte recent, acest personaj, pe treptele DNA, a declarat că a făcut un denunţ împotriva mea, precizând că aş fi exercitat într-o calitate deţinută anterior, aceea de prefect, anumite acte care presupun trafic de influenţă, abuz în serviciu şi presupus luare de mită. Acest personaj, pe treptele DNA a anunţat că a depus denunţ împotriva mea, precizând că în calitate de prefect am făcut trafic de influenţă, abuz în serviciu şi posibil luare de mită. Această acţiune a fost după ce în spaţiul public a apărut informaţia că urmează ca ministrului Carmen Dan să i se facă dosdar penal”, a afirmat Dan.
Ea a susţinut, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, că a fost exploatată legătura sa cu liderul pSD, Liviu Dragnea şi că ea nu a negat niciodată acest lucru. “Evident că sunt la pachet cu domnul Dragnea. (…) Amândoi suntem din Teleorman. Ştiu că sunt persoane care îşi doresc ca acest judeţ să fie radiat de pe harta României”, a susţinut ministrul.
În 19 octombrie, Romică Părpălea, denunţătorul lui Dragnea în dosarul “Referendumul” şi cel care în 20 iulie a depus o sesizare referitoare la legăturile dintre Tel Drum şi Liviu Dragnea, s-a aflat la DNA pentru a oferi detalii în legătură cu acest dosar. El a anunţat că a depus plângeri penale atât împotriva lui Liviu Dragnea, cât şi împotriva lui Carmen Dan.
Referindu-se la privatizarea Tel Drum, el a declarat: “După ce Consiliul Judeţean a făcut investiţii foarte mari, domnul Dragnea, printr-o semnătură simplă, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, a oferit această societate puternică unui apropiat care era preşedinte executiv la PSD, cu care eu am colaborat foarte bine”.
Părpălea a afirmat că a depus plângeri penale şi împotriva lui Dragnea, dar şi împotriva lui Carmen Dan, pe care o acuză de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi luare de mită.
„În cazul lui Carmen Dan – abuz în serviciu, trafic de influenţă s-ar putea să fie şi luare de mită, cu privire la persoanele care au fost în comisiile fondului funciar în anumite localităţi, dacă a ştiut sau n-a ştiut, cum le-a dat girul”, a susţinut Părpălea, care a apreciat că, în calitate de fost prefect de Teleorman, Carmen Dan “trebuie să se gândească la miliardele pe care le-a oferit celor din aparatul propriu” în perioada în care era în funcţie.
În ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, el a apreciat că este vorba despre trafic de influenţă şi abuz în serviciu.
“Să vedem dacă toate aceste beneficii ale Tel Drum s-au întors în cadrul familiei Dragnea, ce înseamnă? Adică a beneficiat direct”, a declarat Romică Părpălea.
Bărbatul susţine că are probe reprezentând documente, înscrisuri, declaraţii de martori în sprijinul acuzaţiilor sale.
(News.ro)