Cristinel Bîgiu, fostul șef al CJ Buzău, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare. Fostul șef al RA-APPS, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

Ionuț Mureșan / 31.05.2017
Cristinel Bîgiu, fostul șef al CJ Buzău, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare. Fostul șef al RA-APPS, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

Cristinel Bîgiu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a fost condamnat, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB), la doi ani de închisoare pentru trafic de influență. Prin aceeași decizie a fost condamnat la trei ani închisoare cu executare și Gabriel Surdu, fostul director al Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Prin decizia pronunțată miercuri, CAB a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei pronunţate anterior de Tribunalul București, care decisese ca Bîgiu să fie condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul șef al RA-APPS primise trei ani de închisoare cu executare.

”Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Bîgiu Marian Cristinel urmând a fi executată în regim de detenţie”, a anunțat CAB, în sentința pronunțată miercuri.

Lui Bîgiu i s-au interzis, pe perioada executării pedepsei, și dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În cazul fostului șef al RA-APPS a fost menținută condamnarea dată în primă instanță, respectiv de trei ani de închisoare cu executare.

Decizia este definitivă.

În octombrie 2015, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis trimiterea celor doi în judecată, Gabriel Surdu fiind acuzat de cumpărare de influență, în timp ce fostul șef al CJ Buzău, Cristinel Bîgiu a fost acuzat de trafic de influență.

Câți bani urma să primească Bîgiu pentru atribuirea unui contract

Potrivit DNA, în cursul lunii august 2013, inculpatul Surdu Georgian Gabriel i-a oferit inculpatului Bîgiu Marian Cristinel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, suma de 3.894.301.91 lei (878.222,47 euro), reprezentând 8% din valoarea unui contract (48.678.773,89 lei – 10.977.780,91 euro), având ca obiect „Proiectarea și execuția modernizarea drumurilor de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”, urmând ca suma de bani să fie dată în mai multe tranșe, la momentul efectuării plăților către societatea executantă.

”În aceeași lună, inculpatul Surdu Georgian Gabriel a remis, printr-un intermediar, inculpatului Bîgiu Marian Cristinel, drept primă tranșă, suma de 75.000 euro, pentru a interveni pe lângă primarul unei comune din județul Buzău, în vederea atribuirii contractului de lucrări respectiv.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:

În cursul lunii august 2013, în contextul unei întâlniri pe care au avut-o într-un restaurant din București, inculpatul Surdu Georgian Gabriel i-a solicitat inculpatului Bîgiu Marian Cristinel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări publice în județul Buzău, pentru o firmă pe care primul o administra prin intermediar.

Inculpatul Bîgiu Marian Cristinel a fost de acord cu cererea inculpatului Surdu Gabriel Georgian și i-a promis acestuia din urmă că-l va sprijini să obțină un contract de lucrări pentru firma respectivă, într-o comună de pe raza județului Buzău.

La rândul său, inculpatul Surdu Gabriel Georgian i-a promis președintelui Consiliului Județean Buzău că-i va remite, 8% din valoarea contractului, în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității respective, în vederea câștigării licitației.

De asemenea, cei doi au convenit ca o primă tranșă, de 75.000 euro, să fie dată la câteva zile de la momentul discuției, lucru care s-a și întâmplat, banii fiind remiși inculpatului Bîgiu Marian Cristinel printr-un intermediar.

La data de 21 mai 2014, tot în baza celor stabilite de inculpatul Bîgiu Marian Cristinel, între primăria comunei respective și firma controlată de inculpatul Surdu Georgian Gabriel a fost încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare”, în valoare de 48.678.773,89 lei (10.977.780,91 euro).

Precizăm că procentajul de 8% din valoarea contractului, promis inculpatului Bîgiu Marian Cristinel de inculpatul Surdu Gabriel Georgian se ridica la suma de cca. 878.222,47 euro, din care acesta din urmă achitase o primă tranșă de 75.000 euro”, a anunțat DNA în comunicatul aferent trimiterii celor doi în judecată.

Cristinel Bîgiu a mai fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la finele anului trecut, la cinci ani şi două luni de închisoare pentru luare de mită, într-un alt dosar privind atribuirea unor contracte.

Citește și...