Percheziţii la spitalele Judeţean şi de Pediatrie Braşov, într-un dosar în care sunt vizaţi medici şi cadre universitare

vocea.biz / 29.05.2017
Percheziţii la spitalele Judeţean şi de Pediatrie Braşov, într-un dosar în care sunt vizaţi medici şi cadre universitare

Şase percheziţii au loc, luni, în municipiile Braşov şi Craiova, iar două dintre acestea sunt la spitalele Judeţean şi de Pediatrie Braşov, într-un dosar în care sunt vizaţi medici şi cadre universitare.

Perchezițiile sunt făcute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pachetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Adrian Aldea, citat de Mediafax, două dintre cele șase percheziții sunt la Spitalul Judeţean Braşov şi Spitalul de Pediatrie Braşov.

Ancheta vizează săvârşirea unor posibile infracţiuni de corupţie de către cadre medicale care predau şi la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania Braşov.

”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“, a precizat procurorul Adrian Aldea, purtător de cuvînt al Parchetului Tribunalului Brașov.

Citește și...