Fostul ministru al Turismului Elena Udrea și fiica cea mare a fostului președinte, Ioana Băsescu, au fost trimise în judecată, alături de patronul Evenimentul Zilei Dan Andronic și alte trei persoane, pentru finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2009 a lui Traian Băsescu.
Potrivit unui comunicat al DNA dat publicității miercuri, Elena Udrea este acuzată de instigare la luare de mită și spălare de bani, Ioana Băsescu, de instigare la delapidare și instigare la spălare de bani, iar Dan Andronic, de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
Totodată, DNA i-a deferit justiției pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al Ministerului Turismului la data comiterii faptelor, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, președintele Consiliului Județean Tulcea, pentru luare de mită și pe Ioan Silviu Wagner, directorul unei societăți cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.
„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală”, se arată în comunicatul DNA.
Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de Elena Udrea.
„Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare. Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță”, se arată în documentul citat.
Activitatea infracțională a fost împărțită de procurorii DNA în șase etape:
– Suma de 918.864 de lei a fost folosită pentru publicitate stradală, ea fiind de fapt primită cu titlu de mită de Gheorghe Nastasia, în schimbul atribuirii unor contracte „cu dedicație” în valoare de 50 de milioane de euro.
– Suma de 691.029 de lei a fost folosită pentru plata unor servicii în timpul campaniei, aceasta provenind dintr-o mită primită de șeful CJ Tulcea de la un om de afaceri, în schimbul derulării unor contracte și asigurarea că plățile vor fi făcute la timp.
– Cu suma de 100.000 de lei, Ioana Băsescu și concubinul ei, Giovanni-Mario Franceso, au plecat în excursie în Cuba. Banii proveneau de la o societate comercială cu capital majoritar de stat, al cărei director era Ioan Silviu Wagner. Ioana Băsescu îi ceruse însă mai mult, peste 400.000 de lei, solicitându-i să contribuie la campania electorală a tatălui ei, Traian Băsescu.
– Suma de 2.500.000 de lei a intrat în conturile firmei concubinului Ioanei Băsescu. „Veniturile și taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declarațiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei)”, susțin procurorii DNA.
– În perioada octombrie – noiembrie 2009, Elena Udrea a folosit suma totală de 305.118 lei în numerar, provenită din infracțiuni de corupție, pentru plata unor servicii de publicitate electorală, prin intermediul unor contracte fictive încheiate de persoane interpuse care nu au beneficiat în realitate de serviciile prestate.
– Dan Andronic i-a mințit pe procurori atunci când a fost chemat la DNA în calitate de martor. „Astfel, inculpatul a susținut că suma de 668.304 lei primită în lunile noiembrie – decembrie 2009 de la două societăți administrate de Francesco Giovanni – Mario reprezintă prețul unor servicii de consultanță fără legătură cu campania electorală, că aceste servicii nu s-au mai prestat, dar că nu a putut restitui sumele încasate deoarece nu a reușit să îl mai contacteze pe Francesco Giovanni – Mario. De asemenea, a susținut că Udrea Elena Gabriela și Băsescu Ioana nu au avut nicio implicare în realizarea acestor plăți și că, pe parcursul cercetărilor, nu a avut nicio discuție cu acestea”, mai arată procurorii.