Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, a vorbit la Curtea de Apel București, după procesul în care este acuzat de luare de mită, despre întâlnirea care a avut loc acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidențale din 2009. Neculai Onțanu susține că nu i-a văzut atunci nici pe George Maior, șeful SRI de la acea vreme și nici pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, sau pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.
„Eu am fost invitat de domnul Oprea la ora 19:30 seara, după care la ora 20:15 am plecat. L-am întâlnit acolo pe domnul Iordănescu. Eugen Nicolicea a spus și dânsul că a fost acolo în jurul aceleiași ore. Nu-mi amintesc să-l fi văzut, probabil că a fost, dacă domnia sa a declarat așa. Am plecat și nu m-am întâlnit nici cu domnul Maior, nici cu doamna Kovesi, nici cu domnul Coldea. Oprea urmărea evoluțiile privind prezența la vot. Ne-am uitat la televizor, la 20:30 eram deja acasă, mă aștepta familia”, a spus Neculai Onțanu.
Întrebat dacă se putea face ceva în seara alegerilor din 2009 astfel încât să câștige alegerile Traian Băsescu, Onțanu a răspuns: „Vreți să vă spun sincer? Nu cred. Este o făcătură (n.r. – acest subiect). Nu cred, pentru că alegerile erau conduse de către Biroul Electoral Central, de către Birourile electorale de circumscripție de la județe, prefecturile erau implicate, nu cred că nimeni altcineva putea să influențeze într-un fel sau altul rezultatul alegerilor. Nu cred că în România putea să influențeze cineva decisiv alegerile”, a spus Neculai Onțanu.
Jurnaliștii l-au întrebat pe fostul edil al Sectorului 2 dacă l-a văzut vreodată pe Gabriel Oprea împreună cu Laura Codruța Kovesi sau cu Florian Coldea în cadrul unor întâlniri informale, Onțanu spunând că nu i-a văzut niciodată. „Nu i-am văzut și nu știu ce tip de relații au existat între Oprea și Kovesi”, a declarat fostul primar.
Neculai Onțanu a precizat că urmează ca cei care au participat la acea întâlnire din seara alegerilor să fie chemați la audieri de Comisia parlamentară de anchetă și să spună sub jurământ ceea ce știu.
Fostul edil a ținut să menționeze că nu a fost chemat de Gabriel Oprea pentru a fi serbat la el acasă, fiind o simplă întâlnire, nu o petrecere. „I-am spus că pot să trec pe la el, dar că nu pot să stau mult deoarece e și ziua mea de naștere și că mă asteaptă familia acasa”, a mai declarat Onțanu.
Neculai Onțanu a fost trimis în judecată, pentru luare de mită, în luna iunie 2016, atunci în stare de arest preventiv, măsură înlocuită în 15 iulie cu controlul judiciar. Potrivit procurorilor, „în perioada 2006 – 2007, inculpatul Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991”.
„După emiterea titlului de proprietate, inculpatul Neculai Onţanu a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare – cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de edil”, potrivit DNA.
Anchetatorii susţin că, în 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 de metri pătrați din terenul situat pe strada Barbu Văcărescu către persoana respectivă şi asupra unei suprafeţe de 1.000 de metri pătrați din acelaşi lot către Loredana Radu. Preţul prevăzut în contractul încheiat atunci a fost de 500 de euro pe metru pătrat, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu preţuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, preţul total fiind de 250.000 de euro.
În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 de euro pe metru pătrat, preţul total fiind de 50.000 de euro, au mai scris procurorii în rechizitoriu.
„Cu privire la modalitatea de plată, s-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţanu Neculai, la indicaţia acestuia”, a mai arătat DNA.
Terenul era cuprins în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onţanu şi avea o valoare de piaţă de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacţiilor fictive, au precizat procurorii DNA.