Floarea Alesu, fosta șefă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman a declarat, marți după-amiază, în cadrul audierilor maraton din procesul în care Liviu Dragnea e acuzat în legătură cu angajarea ilegală a două persoane la această instituție, că șeful PSD, pe atunci în funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, știa despre situația lor. În acest context, Floarea Alesu a precizat că Liviu Dragnea îi spunea de fiecare dată că „se va rezolva” și era mai degrabă interesat ca soția lui de atunci, Bombonica Prodana, să rămână încadrată în schema de personal contractual, asemenea celor două.
„Atât Botorogeanu Adriana cât și Anisa Stoica erau deja angajate la momentul la care am preluat funcția (n.r. – de director general la DGASPC Teleorman). Nu am știut că cele două persoane erau angajate în subordinea mea, am aflat acest lucru de la Dumitru Jenica (n.r. – șefa de la Resurse Umane), care mi-a spus că sunt două persoane care sunt angajate, dar care nu vin la muncă deoarece lucrează la sediul PSD Teleorman”, a declarat Floarea Alesu.
„Acest lucru se întâmpla în 2008. Ce măsuri ați luat?”, a întrebat judecătorul Ștefan Pistol.
„Am rugat-o pe Dumitru Jenica să îmi aducă dosarele de personal ale celor două”, a fost replica inculpatei.
„Ați fost de acord?”, a întrebat magistratul.
„Eu le-am convocat pe amandouă și ele mi-au spus că au fost angajate în cadrul Direcției, dar au foarte mult de muncă la sediul PSD Teleorman și vor munci de acolo. Au spus că avea cunoștință și domnul Dragnea. (…) M-am prezentat a doua zi la domnul Dragnea pentru a verifica dacă este adevărat ce au spus cele două. Mi-a spus că are cunoștință despre această situație și că în cel mai scurt timp le va angaja la PSD Teleorman”, a declarat inculpata.
„Și v-ați informat? A trecut 2008, 2009, 2009…a trecut timpul. Atâția ani ați considerat că nu trebuie să luați nicio măsură?”, a întrebat-o judecătorul pe Floarea Alesu.
„Eu nu puteam să le sancționez direct, conform atribuțiilor”, s-a scuzat aceasta. „Știu că am greșit. Eu atâția ani nu am luat nicio măsură pentru că așteptam ca domnul Dragnea să ia măsura. Domnul Dragnea nu mi-a impus să le țin angajate pe cele două, puteam să iau o măsură și acuma mă gândesc că așa trebuia să procedez. (…) Acuma îmi dau seama că am greșit și că nu trebuia să accept perpetuarea situației găsite la preluarea funcției. Această perpetuare am acceptat-o pentru că eram în subordonarea Consiliului Județean și am luat-o ca pe o sarcină de serviciu”, s-a justificat fosta directoare.
Când instanța i-a pus în vedere să arate în ce text de lege scrie că era subordonată CJ și unde era sarcina de serviciu, Floarea Alesu a tăcut.
„Dacă a mai avut întâlniri cu Liviu Dragnea”, a chestionat-o procurorul de ședința al DNA.
„Da, înainte de ședințale CJ, când întocmeam organigramele. Mă întâlneam cu domnul președinte Dragnea și discutam despre situația celor două. De fiecare dată spunea că se va rezolva. Domnul Dragnea m-a rugat să am în vedere ca Dragnea Bombonica să rămână pe aceeași funcție de personal contractual, la fel precum cele două”, a mai relatat inculpata.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.