Andronic a părăsit sediul Parchetului general după mai bine de doua ore de audieri.
”Am încercat sa fiu cât mai exact, cât mai precis legat de împrejurări și persoane și de alte lucruri pe care le cunosc”, a spus Andronic.
Întrebat câte nume de persoane a nominalizat în fața anchetatorilor, Andronic a spus că între nouă și 12, că toate aceste persoane aveau funcții importante în statul român, “cu două excepții” și că nu dorește să le divulge în presă.
Întrebat care este relevanța dezvăluirilor sale și care e opinia sa privind cele relatate, respectiv dacă e vorba de presupuse fapte morale sau penale, acesta s-a ferit să răspundă cu precizarea că el a venit doar în calitate de martor în dosar. Referitor la o posibila influențare a votului, Andronic a reamintit că el nu a spus în niciun moment că respectiva adunare ar fi reprezentat o tentativă de fraudare a votului din 2009.
“Nu este treaba mea să judec acest lucru” a conchis Andronic.
Dan Andronic s-a prezentat la Parchetul instanței supreme unde spune că va fi audiat ca martor în dosarul în care se verifică felul în care au decurs alegerile din anul 2009. La intrarea în sediul parchetului acesta a spus ca nu poate vorbi nu presa înainte de a vorbi cu anchetatorii și a refuzat sa răspundă întrebărilor.
În cursul dimineții Andronic s-a prezentat și la sediul DNA unde s.au făcut acte procedurale în dosarul în care este cercetat pentru mărturie mincinoasa.
În 24 aprilie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzut de articolul 297 alineatul 1, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (respectiv articolul 248 raportat la articolul 248 indice 1 din vechiul Cod penal) şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, faptă prevăzută de articolul 391 alineatele 3 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (fost articol 62 alineatele 3 şi 4 din Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, modificată şi republicată).
Parchetul instnaţei supreme a precizat că, în 2014, Curtea Constituţionalăa decis că nu pot fi combinate prevederi din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Potrivit PICCJ, dosarul a fost deschis în urma informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic, i conform cărora „există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege”.