Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat luni la Parchetul Instanței Supreme, unde va fi audiat în dosarul în care se fac verificări privind modalitatea de retrocedare a 66 de case din Capitală. La intrarea în sediul instituției, Traian Băsescu a spus că toate retrocedările s-au făcut “în condițiile legii”.
“Există vreun act semnat de mine care să fie ilegal?”, a continuat Băsescu.
Traian Băsescu a dat declarații de martor în dosarul în Care se verifica retrocedarea a 66 de case în perioada când era primar al Capitalei. Întrebat dacă-l cunoaște pe cetățeanul american Nicholas Jordan, Băsescu a zis ca nu, iar întrebat cum a fost posibil să restituie 66 de case într-o singură zi, Băsescu a spus:
”În condițiile legii”.
La rândul sau, avocatul lui Băsescu a declarat că “nu există nicio emoție, din niciun punct de vedere” și ca “nu există niciun dosar penal intentat dânsului deoarece exista un simplu adevar: Nu a încălcat niciodată legea”
Audierea lui Băsescu a durat aproximativ o oră.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis redeschiderea urmăririi penale în dosarul “Flora”. Fostul preşedinte este acuzat că ar fi retrocedat ilegal un teren în Capitală. Potrivit plângerii lui Cătălin Năstase, Traian Băsescu ar fi făcut un abuz în serviciu când a avizat retrocedarea terenului, situat în zona Dămăroaia, din Sectorul 1 al Capitalei, provocând un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro.
“Este vorba despre terenul din Poligrafiei, complexul Flora astăzi şi practic sunt trei sau patru puncte care au ridicat suspiciuni cu privire la începerea urmăririi penale şi anume terenul a fost revendicat într-o altă zonă, el era în Ilfov şi a fost ridicat într-o altă competenţă în Bucureşti , pe amplasamentul fostului hiprodrom. 2 hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele din România au constatat că autorii succesorilor care au revendicat acest teren nu au avut acte de proprietate şi 3 acest teren este de utilitate publică pentru că Apa Nova are în administrare de la Apele Române o conductă magistrală care dacă acesta ar fi avariată ar putea inunda tot Bucureştiul. Singurii care şi-au apărat acest drept, ca să zic aşa, a rămas Apa Nova cu competenţele pe care le au, au solicitat demolarea construcţiilor pentru că pune în pericol viaţa cetăţenilor din Bucureşti şi astfel sunt sau patru probleme grave (…) În opinia mea, în momentul în care avea un Consiliu, avea la îndemână mapa pe care trebuia să semneze această decizie şi se putea vedea foarte clar, la o primă analiză, că revendicarea era solicitată pe Ilfov, şi nu pe Bucureşti“, declara, pe 30 martie, avocatul lui Cătălin Năstase, Marian Rupa.
“N-am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta. Nu-l cunosc pe Cătălin Năstase, nu l-am văzut, văd că nici nu a venit. Face reclamaţia şi nu vine la termen”, a mai spus Traian Băsescu.