Cum erau vândute vagoanele CFR la fier vechi pe bani mărunți. Prejudiciu de 6 milioane euro

vocea.biz / 04.05.2017
Cum erau vândute vagoanele CFR la fier vechi pe bani mărunți. Prejudiciu de 6 milioane euro

Remat Călăraşi a cumpărat cu 120 de euro pe tonă de “oţel greu” rezultat din dezmembrarea vagoanelor CFR Marfă şi apoi a revândut oţelul către compania Silcotub cu 260 de euro pe tonă, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a celor 19 foşti angajaţi ai CFR Marfă implicaţi în dosarul vagoanelor subevaluate vândute la fier vechi, scrie News.ro.

“Rezultă cu evidenţă că principala categorie de deşeuri metalice vizată de ansamblul infracţional a fost oţelul. Acesta are un preţ mediu de tranzacţionare de 218,90 euro/ tonă. Or, prin manoperă frauduloasă a disimulării cantităţilor de oţel rezultat din casări, sub forma fierului vechi, membrii grupării au urmărit cu evidenţă însuşirea diferenţei de preţ dintre suma plătită de SC Remat SĂ Călăraşi către CFR Marfă (120 euro/tonă de fier vechi) şi preţul cu care Remat Călăraşi a vândut mai departe oţelul”, se arată în referat.

La dosar există o serie de convorbiri telefonice dintre administratorul Remat Călăraşi, Tawil Abbas, şi reprezentantul principalului client al societăţii Silcotub Zalău

“Se constată astfel că oţelul este produsul cel mai puternic negociat între părţi, caz în care Remat Călăraşi ajunge să vândă oţelul către Silcotub Zalău cu preţul de 260 euro/tonă (deci peste preţul mediu pe piaţă). Aspectele rezultate din interceptările convorbirilor telefonice se coroborează cu menţiunile facturilor încheiate între Remat Călăraşi şi Silcotub SA”, susţin procuroriii.

Din cercetări, a rezultat că la finele lunii decembrie 2016, CFR Marfă a scos la licitaţie, prin Bursa de Mărfuri, un nou lot de vagoane. Despre acest aspect, Tawil Abbas, reprezentantul Remat Călăraşi, a purtat mai multe discuţii cu Alex Tesoi, reprezentantul Silcotub, rezultând că rezultatele licitaţiei pot fi influenţate prin neprezentarea la licitaţie, fapt care atrage o scădere a preţului cerut prin bursă. “Astfel, în convorbirea din data de 27 decembrie 2016, ora 14.55, Tawil Abbas i-a spus lui Alex Tesoi, că nu se va prezenţa la licitaţia deschisă pentru vânzarea de vagoane, pentru ca apoi, în aceeaşi discuţie, să spună ”şi totuşi, pentru rezerva ta în februarie merită!”, rezultând că va aştepta până în luna februarie a anului 2017, când preţul cerut prin bursă va scădea”, se mai arată în referatul DIICOT.

În document se mai precizează că printr-o notă din 2014, conducerea CFR Marfă recomandă Consiliului de Administraţie al societăţii (unde Directorul general Mihuţ Constantin Crăciun avea oricum calitatea de membru) scoaterea din funcţiune a 2450 de vagoane, fără a se preciza cum vor fi valorificate acestea.

“Se poate constata că, pentru a nu trezi suspiciuni, în Nota de fundamentare şi în Hotărârea Consiliului de Administraţie nu se face menţiunea modului în care urmează a se realiza valorificarea materialelor rezultate din casare, ambele documente rezumându-se la a stabili, cu titlu generic, scoaterea din funcţiune şi valorificarea a 2450 de vagoane de marfă”, se mai arată în referatul anchetatorilor.

În cauză a fost interceptat şi Mihuţ Crăciun, directorul general CFR Marfă, din care rezultă că acesta cunoştea interesul Remat Călăraşi în achiziţionarea acestor vagoane.

“Se impune a fi observată convorbirea telefonică pe care acesta a avut-o în data de 22.11.2016, orele 16.55 cu Ciobanu Daniel, Directorul Operaţiuni Dezvoltare MR, din care reiese că acesta din urmă este la o întâlnire cu directorul general al Remat Călăraşi. Totodată, Crăciun Mihuţ Constantin poartă mai multe discuţii cu numitul Trocaru Ion, care la momentul respectiv îndeplinea funcţia de Secretar de Stat la Ministerul Transporturilor, din care reiese faptul că acesta îi transmite nemulţumirea sa cu privire la unii membrii din Consiliul de Administraţie al “CFR Marfă”, în concret faţă de numitul Tudor Eugen, Director Departamentului Vânzări – Trafic, considerând că interesele acestuia din urmă nu coincid cu interesele “CFR Marfă”, se mai arată în referatul procurorilor.

19 persoane reținute

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) anunţă, într-un comunicat de presă transmis joi, că procurorii Serviciului Teritorial Timişoara au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 19 persoane.

Persoanele reţinute sunt: Mihuţ Constantin Crăciun (fostul director general al CFR Marfă), Bărculeţ Pavel (director economic-financiar la data comiterii faptelor, devenit apoi director general al CFR Marfă), Ciobanu Daniel (directorul operaţiuni dezvoltare în 2016, devenit director al Departamentului vânzări – trafic), Enache Florin-Claudiu (directorul departamentului Vagoane), Alupoaie-Dragoescu Constantin-Nicolae (directorul Trafic), Niculescu George (şeful Serviciului Exploatare Vagoane), Tudor Eugen (director al Departamentului Vânzări-Trafic), Maşcovescu Mircea Ion (fost manager al Centrului Zonal de Marfă Timişoara), Corodan Gelu- Ioan (CFR Timişoara), Filip George-Corneliu, Luca Ovidiu-Dumitru (CFR Cluj), Mutaşcu Mihai (sucursala Banat-Oltenia), Derscaru Cristian-Valeriu (sucursala Timişoara), Gheorghiţoiu Constantin (CFR Banat-Oltenia), Drăgan Alexandru, Voica Maria (sucursala Banat-Oltenia), Găbreanu Ion (director general REMAT Călăraşi), Rădulescu Stănel (REMAT) şi Moţi Doru. Ei sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, fals intelectual şi uz de fals.

Aceştia au fost duşi la Tribunalul Timiş cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Prețuri subevaluate

Potrivit DIICOT, pentru punerea în aplicare a contractului de vânzare-cumpărare către REMAT, la un preţ subevaluat, a vagoanelor destinate casării, prin decizia lui Mircea Maşcovescu la Centrul Zonal Marfă Timişoara s-au constituit cinci comisii de casare, pentru tăierea a 411 vagoane aflate în gestiunea acestei sucursale.

În urma constituirii celor cinci comisii, membrii desemnaţi ai acestora au casat vagoanele, omiţând să menţioneze în procesele-verbale cantităţile de deşeuri de oţel şi de fier greu rezultate în urma casărilor.

Anchetatorii spun că, întrucât unii dintre angajaţii sucursalelor au refuzat să intre în comisiile de casare, realizând caracterul ilegal al demersurilorşi al actelor ce trebuiau întocmite în fals, funcţionarii din conducerile sucursalelor au exercitat presiuni asupra acestora cu desfacerea contractelor de muncă, determinându-i pe unii dintre ei să-şi reconsidere poziţia iniţială.

De asemenea, unii dintre reprezentaţii SC REMAT SA CĂLĂRAŞI au exercitat, la nivel local, constrângeri asupra membrilor comisiilor de casare, ameninţând intervenţia pe lângă conducerea unităţii în vederea destituirii din funcţie, în cazul în care nu se conformau planului infracţional, potrivit DIICOT.

Procurorii DIICOT mai spun că, deşi oferta de vânzare iniţiată de S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC REMAT SA CĂLĂRAŞI a menţionat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2.450 de vagoane.

Prin nota de fundamentare a HG nr.659/2016, prin care era aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A, era prevăzut şi preţul care se anticipa a fi încasat în urma scoaterii la licitaţie a celor 2.450 de vagoane. Şi în acest caz, s-a constatat că reprezentanţii S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A au avansat însă un preţ de vânzare calculat pentru deşeurile de fier vechi, cu omiterea faptului că deşeurile provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deşeu fier vechi greu” şi “deşeu fier vechi special” (oţel), având o valoare de piaţă superioară, conform anchetatorilor.

De asemenea, în aceeaşi notă de fundamentare se prevedea că pentru a mări şansele de valorificare vagoanele aprobate la casare vor fi scoase la licitaţie pe loturi mai mici care să permită participarea la licitaţie a unui număr mai mare de potenţiali clienţi. Cu toate acestea, în baza înţelegerii prealabile dintre reprezentanţii S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A şi cei ai SC REMAT SA CĂLĂRAŞI, oferta de vânzare iniţiată de S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A pe Bursa de Mărfuri a vizat întreaga cantitate de 2.450 de vagoane, lucru care a făcut ca singurul ofertant pentru achiziţia întregii cantităţi să fie SC REMAT SA CĂLĂRAŞI.

Procurorii DIICOT mai spun că primul nivel al acestui grup infracţional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societăţii S.N.T.F. MARFĂ ”C.F.R. MARFĂ” S.A, care a iniţiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preţ de fier vechi, prin subevaluarea lor şi obţinerea unui preţ mai mic decât valoarea reală. Acelaşi palier decizional al grupului infracţional organizat a dispus sucursalelor din teritoriu ale S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A omiterea menţionării cantităţilor de fier greu şi de oţel obţinute din tăierea vagoanelor, solicitând ca în documentaţia de casare să fie menţionate doar cantităţi de fier vechi. În acest sens, a fost emisă o adresă înaintată sucursalelor S.N.T.F. MARFĂ ”C.F.R. MARFĂ” S.A, Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi, Craiova, Cluj, Constanţa, privind ducerea la îndeplinire a contractului încheiat între S.N.T.F. MARFĂ ”C.F.R. MARFĂ” S.A. şi S.C. REMAT S.A. CĂLĂRAŞI, prin care s-a solicitat demararea formalităţilor de casare conform ”Convenţiei comune de lucru”, stabilită între părţi, mai spun anchetatorii.

Al doilea palier al grupului infracţional organizat a fost reprezentat de către funcţionarii din sucursalele S.N.T.F. MARFĂ ”C.F.R. MARFĂ” S.A. – Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi, Craiova, Cluj şi Constanţa, care au dispus întocmirea documentaţiei de casare, prin omiterea consemnării cantităţilor de oţel şi fier greu, obţinute din tăierea vagoanelor, facilitând astfel traficarea în folosul S.C.REMAT S.A. CĂLĂRAŞI a diferenţei rezultate din preţul de deşeuri de oţel sau fier greu şi preţul de deşeu de fier vechi, iar al treilea palier al grupului infracţional organizat a fost constituit din reprezentanţii S.C. REMAT S.A. CĂLĂRAŞI, beneficiara contractului, documentul fiind semnat de către Ion Găbreanu, director general, de către contabila societăţii, precum şi de către Stănel Rădulescu, responsabilul de contract.

Prejudiciul calculat de anchetatori în acest dosar depăşeşte şase milioane de euro.

În acest caz, miercuri au fost făcute 63 de percheziţii în Bucureşti şi în nouă judeţe, 40 de persoane fiind duse la audieri la DIICOT Timişoara.

Citește și...