Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care fac cercetări în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009 au cerut mai multe documente de la Curtea Constituţională, Autoritatea Electorală Permanentă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, au declarat miercuri, pentru News.ro, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, documentele cerute vor fi analizate de procurori în această cauză, în care în prezent se fac cercetări in rem, pentru fapte de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale legate de alegerile prezidenţiale din 2009.
Anchetatorii au audiat mai multe persoane în acest dosar, surse judiciare spunând că printre acestea ar fi şi fostul ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea.
În 24 aprilie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzut de articolul 297 alineatul 1, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (respectiv articolul 248 raportat la articolul 248 indice 1 din vechiul Cod penal) şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, faptă prevăzută de articolul 391 alineatele 3 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (fost articol 62 alineatele 3 şi 4 din Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, modificată şi republicată).
PICCJ a precizat că faptele de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale pentru care a fost începută urmărirea penală in rem în acest dosar se prescriu în opt ani, conform noului Cod penal şi în 10 ani, potrivit vechiului Cod penal.
Potrivit PICCJ, dosarul a fost deschis în urma informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic, conform cărora „există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege”.
Dan Andronic a scris recent că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Andronic a arătat că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.
“Am înţepenit. Acolo era Statul! În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi încă o persoană înaltă pe care nu o cunoşteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date şi cifre, dar şi George Maior primea informaţii. Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puţin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Preşedinte”. După care ieşea din încăpere şi continua discuţia. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înţelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acţiunile ce se pot întreprinde. Au rămas în acea încăpere Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009”, a scris Andronic.
Procurorii DNA l-au pus recent sub acuzare pe Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, pentru că în septembrie 2016, când a fost audiat în dosarul privind campania prezidenţială din 2009, a făcut declaraţii mincinoase despre banii încasaţi de firma sa pentru consultanţa politică acordată de el în campania electorale, acreditând ideea că persoanele inculpate în cauză nu au participat la săvârşirea faptelor de care sunt acuzate.