Marian Vanghelie, de pe treptele Tribunalului despre grațierea corupției: „ Domn`le da, sunt pro! Acuma mă întrebați de parcă aș fi masochist!”

Ionuț Mureșan / 03.05.2017
Marian Vanghelie, de pe treptele Tribunalului despre grațierea corupției: „ Domn`le da, sunt pro! Acuma mă întrebați de parcă aș fi masochist!”

Marian Vanghelie a declarat, miercuri, pe treptele Tribunalului București, unde a venit la termenul procesului în care este acuzat de luare de mită, că este de acord cu grațierea faptelor de corupție. În contextul în care senatorii juriști au votat miercuri un amendament prin care se grațiază peroanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență, fostul edil s-a codit la început și a încercat să vorbească „în principiu” despre „înstituțiile de forță”, despre „Binom”, dar la insistențe jurnaliștilor dacă e pro sau contra grațierii acesta a cedat: „Domn`le da, sunt pro! Acuma mă întrebați parcă aș fi masochist!”.

„Vanghelie: Eu îi respect pe toți cei care au avut curajul și vor să se îndrepte pentru aceste lucruri catre instituțiile abilitate. Pentru drepturile lor! Și o să vină vremea când o să căutăm și o să vedem pe Constituție și pe ce va ieși nou în legislație pentră că nu se pot lăsa lucrurile așa. Pe soția mea au luat-o grevidă, în luna a șaptea! Eu nu sunt un om care să mă plâng: mă, m-ați luat pe mine, cunt bărbat! Ce încercați să creați, să luați o femeie gravidă în luna a șaptea?! Ce treabă avea Oana Mizil cu primăria? Tot în formula în care să fiu intimidat și dacă se poate să fiu mai bun colaborator. Eu sunt colaborator cum vreau eu!

Reporter: Și ați colaborat?

Vanghelie: Da, colaborăm foarte bine, nu vedeți?

Reporter: Și ați denunțat?

Vanghelie: Da, am denunțat Direcția Națională Anticorupție și procurorul la toate instituțiile internaționale abilitate. Așteptăm să vedem exact, ne uităm cu oameni care se ocupă cu Constituția României să vedem instituțiile abilitate unde putem să reclamăm toate abuzurile  care (sic!) le-a făcut procurorul. Căutăm toate soluțiile să ne batem indiferent pe orice tip de amenințare și de tensiune. Nu îmi este frică, vorba unui coleg: ne-au luat, ce mai poa’ să facă cu noi?

Reporter: Erați convins că după Florian Coldea va pica și Laura Codruța Kovesi.

Vanghelie: Doamnă, nu mai merge. Nu mai merge! Adică…featele dânsei nu poate să stea pe arest preventiv? Văd că i s-a închis dosaru’!

Reporter: Poate n-au existat fapte acolo…

Vanghelie: Eeee…Greșește DNA-ul? Sau cine a făcut dosarul? Care e problema? Sau e la DIICOT? Nu cred că greșesc aceste instituții. Aceste instituții au avut meci punctat – meci câștigat, adică l-au dus pe om – cu Binomu’ – direct în pușcărie! L-au luat, l-au executat, trei-patru luni și l-au dus la pușcărie! Văd că e mișcare de comportament, mișcare de …s-a schimbat sistemul! (…)

Aici nu se mai pune problema pe ce se mai poate face în urmă ci ce se mai poate face pe viitor ca să nu se mai întâmple aceste lucruri și chiar dacă nu mai este Coldea azi, nimeni care este în locul lui Coldea sau care va veni în locul lu` domnul Coldea să nu-și mai poată permite să facă astfel de lucruri. Deci adevărul trebuie să iasă pentru viitorul acestor generații nu pentru ceea ce a fost. Nu pentru Geoană, nu pentru PSD, pur și simplu, adevărul trebuie să iasă pentru că niște instituții au schimbat istoria României și au dus-o în altă parte.

Reporter: S-au votat azi în Comisia Juridică din Senat, s-au aprobat anumite amendamente potrivit cărora să fie grațiați și cei care sunt condamnați pentru corupție. Cum vedeți…?

Vanghelie: Ce să văd? Mă întrebați pe mine? Eu nu pot să pledez o cauză pentru mine. Eu pot să vorbesc de principiu asupra unor lucruri. Ăăă…Vedeți dumneavoastră…

Reporter: Vă bucură un astfel de demers?

Vanghelie: Nu-nu-nu, pe mine mă întristează că noi am ajuns cu toții în halul ăsta (…) Parlamentul a luat decizii istorice în această țară, mă înțelegeți, nu că vorbesc despre corupție sau despre corupți. Acest sistem a creat acest mecanism. N-a vrut  (n.r. – Sistemul) să se discute despre autostrăzi, n-a vrut să se discute despre programe, a fost interesat să omorâm o clasă politică. Am omorât tot ceea ce înseamnă business în România, i-am omorât pe toți oamenii de afaceri. Așteptăm să vină unii din Kuweit, poate, să ne scoată. (…)

Eu nu cred că n-a ajutat pe nimeni nebunia asta în care astăzi nu discutăm decât de pușcărie. Ori îi luăm pe unii și îi băgăm la pușcărie, ori vedem cum îi scoatem pe ăia din pușcărie, înțelegeți? Când vorbim de pușcărie și de ce se întâmplă acolo – n-ați fost acolo și nu vă doresc la niciunul să fiți pe-acolo! – (…) nu trebuie să vă gândiți la politicieni. Gândiți-vă la 28.000 de oameni care stau acolo, din care politicienii sunt 1.000. Patru luni cât am stat eu acolo, domn’le am văzut niște înscenări la oameni care n-au legătură cu politica! La un milițian – dacă vreți să vă spun – pentru 50 de lei…50 de lei…la un procuror pe un denunț pe care îl face X  că Y care-i libanez e plecat din țară procurorul de la Craiova…Deci, domnilor, în ce lume suntem ?! Dar ce aveam cu societatea asta și de ce îi băgăm pe acești oameni normali la pușcărie? (…)

Reporter: Concluzia e că e de bun augur sau nu grațierea corupților?

Vanghelie: Concluzia e în felul următor: cred că ar trebui să se restarteze această țară și să începem cu toții de la zero cu o normalitate, cu reguli foarte clare pentru politicieni, pentru cetățenii acestei tări, pentru procurori, pentru toată lumea. Nu se poate fără reguli! (…) Așa ceva nu s-a întâmplat decât în 45. Dar și aia arestau cât le spunea Partidul!

Reporter: Sunteți pro sau contra grațierii corupților. Da sau nu?

Vanghelie: Domn`le da, sunt pro! Acuma mă întrebați de parcă aș fi masochist!  (…)”

Mită de peste 30 de milioane de euro

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, unele fapte fiind săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un „comision” de 20% din încasări.

„Aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”, conform procurorilor anticorupţie.

Citește și...