Deţinuţii ar putea contribui la întreţinerea monumentelor istorice. Propunerea făcută de un fost ministru al Justiţiei este susţinută de Tudorel Toader

Anca Miklos / 01.05.2017
Deţinuţii ar putea contribui la întreţinerea monumentelor istorice. Propunerea făcută de un fost ministru al Justiţiei este susţinută de Tudorel Toader

Fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc a trimis o scrisoare deschisă către actualul ministru, Tudorel Toader,  Gabriel-Beniamin Leș, ministrul Apărării Naționale şi Ioan Vulpescu, ministrul Culturii și identității naționale prin care le propune ca deţinuţii să ajute la întreţinerea monumentelor istorice.

“Recenta decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în materia condițiilor de detenție din România a reprezentat un prilej de amplă dezbatere asupra pașilor de urmat în soluționarea problemei supraaglomerării penitenciarelor și a respectării drepturilor fundamentale.
Până la punerea în practică a strategiilor și a planurilor de reintegrare socială a deținutilor, precum și de reabilitare a infrastructurii penitenciare, aș dori să vă supun atenției un proiect prin care persoanele aflate in executarea unor pedepse să contribuie la îngrijirea monumentelor istorice aflate în raza teritorială a locului de detenție”, a scris Cazanciuc.

Actualul deputat PSD susţine că iniţiativa propusă ar putea avea continuitate şi ar salva multe dintre monumentele “uitate” de autorităţi.

“Această inițiativă își propune să introducă printre prioritățile instituțiilor din justiție, armată și cultură un proiect care să debuteze anul acesta și a cărui continuitate să ramână în sarcina tuturor celor care vor fi conștienți de necesitatea și importanța unei acțiuni comune: îngrijirea monumentelor istorice ridicate în memoria celor care și-au dat viața în bătăliile Primului Război Mondial, facând astfel posibil Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918.
Pentru a întelege mai bine de ce ar fi nevoie de o asemenea acțiune, veți găsi la finalul scrisorii imagini surprinse la monumente prin fața cărora trecem cu gândul că altcineva are datoria de a le îngriji și de a le face cunoscute generațiilor viitoare”, a mai adăugat fostul ministru.

Cazanciuc este de părere că acest tip de muncă propusă pentru persoanele aflate în detenţie ar eva un dublu rol, atât ca ieşire din spaţiul oricum prea mic din celule dar şi o adevărată lecţie “care va contribui la reintegrarea lor în societate”.

“Nu trebuie să căutam în legi, regulamente sau fișe de post, atribuții pentru o asemenea “sarcină”, ci trebuie să ne gândim la uriașa oportunitate de a nu fi doar trăitorii vremurilor noastre, ci făuritorii lor.
Ministerele apărării și culturii au un rol major în păstrarea vie a jertfei eroilor neamului, dar cu siguranță nu vor putea doar prin resurse proprii să acorde monumentelor ostașilor români îngrijirea de care au parte cele ale eroilor americani, germani, francezi sau britanici, căzuti în afara granițelor propriilor țări.
Pentru un deținut aflat într-un penitenciar cu o suprafată de 10 ori mai mică decât cea conform standardelor, îngrijirea unui monument nu va fi nu doar “o ieșire la muncă”, ci și o lecție care va contribui la reintegrarea lui în societate.
Ministerele justiției, apărării și culturii au astfel prilejul de a iniţia un proiect care să unească autorități centrale şi locale într-un efort comun pentru respectarea drepturilor fundamentale și conservarea patrimoniului naţional”, a mai scris Robert Cazanciuc.

Scrisoarea, care a fost postată în cursul zilei de 1 mai pe pagina de Facebook a fostului ministru, a adunat câteva zeci de aprecieri şi a primit rapid o reacţie de al Tudorel Toader, actualul ministru.

“Sustin – frumoasa initiativa !”, s-a grăbit să scrie Tudorel Toader, la scurt timp după postare.

Condiţiile de detenţie din penitenciarele din România contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi arată o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis pe 25 aprilie Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. România are la dispoziţie şase luni pentru a stabili un calendar de rezolvare a situaţiei din închisori.

În România există 33.000 de paturi în penitenciarele din ţară şi 27.500 de deţinuţi, dar nu este respectată suprafaţa legală pentru fiecare deţinut, respectiv de patru metri pătraţi. Pentru a respecta această obligaţie, ar trebui să fie cazaţi 19.500 de deţinuţi.

 

Citește și...