Procurorii DNA cer pedepse maxime pentru Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu în dosarul retrocedării de terenuri pentru abuz și fals.
Un procuror DNA a cerut miercuri la Curtea de Apel București pedepse orientate spre maximum prevăzut de lege pentru faptele de abuz în serviciu și fals comise în legătură cu retrocedarea unor terenuri ale statului.
Pledoariile se vor întinde pe parcursul mai multor termene de judecata din cauza numărului mare de inculpați și apărători ai acestora. Astfel ședințe de judecata pentru acest caz vor mai fi în 3 și 5 aprilie.
În cazul lui Radu Mazăre, procurorul a cerut pedepse orientate spre maximum pentru abuz serviciu contra intereselor publice.
Procurorul a reamintit în sala de judecată că, în perioada 2002-2007, împreună cu membrii comisiei, având complicitatea celorlalți inculpați, a prejudiciat statul român cu de milioane de dolari și euro.
Magistratul a mai cerut condamnarea și pentru fals intelectual după ce a atestat fapte neadevărate privitoare la cererea de restituire precum și atestarea nereala că plajă și faleza sunt în proprietatea Primăriei Constanța
Procurorul DNA cere pedepse orientate spre maximum și pentru notarul Jean Andrei și alte persoane. În cazul lui Nicușor Constantinescu DNA cere maximum special pentru abuz contra intereselor publice.
Procurorul arată că a rezultat că, între noiembrie 2002 – iulie 2005, Constantinescu împreună cu primarii și membrii comisiei, notari și mandatarii, au prejudiciat statul cu peste 12 milioane de dolari și peste 19 milioane de euro.
Magistratul DNA a arătat că în cazul inculpaților trebuie reținut concurs de infracțiuni, respectiv ca au comis fapte prin prisma altor fapte, astfel ca ele nu se exclud. Procurorul a arata în cazul lui Mazăre ca acesta are instrucție superioara, ca știa ce face atunci când a comis pretinse fapte și ca are studii superioare, ceea ce agravează situația juridica a acestuia.
Procurorul DNA a cerut încetarea procesului penal pentru mai multe fapte ale unora dintre inculpații din dosar. În cazul cărora a intervenit prescripția.
Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.