UPDATE 15:00: Un magistrat de la Judecătoriei Sectorului 4 a respins, miercuri, cererea de eliberare condițiionată formulată de Marian Clită, stabilind că acesta poate formula o nouă cerere pe date de 01.03.2018. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul București.
Marian Clită, cel care în regimul comunist l-a ucis în închisoare pe disidentul Gheorghe Ursu și care, odată eliberat, a mai comis o crimă în Danemarca, vrea să fie lăsat în libertate.
Clită, acum în vârstă de 66 de ani, a mai fost eliberat condiționat de două ori: în 1999, după ispășirea a 9 ani de închisoare pentru crima din 1985 și în 2002, după ce a intrat iarăși după gratii pentru o tâlhărie. În 2013, el a fost adus din Danemarca pentru a executa în ţară pedeapsa de 14 ani de închisoare la care a fost condamnat de autorităţile daneze pentru uciderea unei stewardese în primăvara lui 2010.
Acum, avocatul lui a declarat în fața instanței că din punctul său de vedere pedeapsa și-a atins scopul, că Marian Clită a fost recompensat de șapte ori și că nu a fost sancționat disciplinar, așa că poate fi eliberat din nou. Judecătoria Sectorului 4 a rămas în pronunțare.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române în 2010 Marian Clită a comis o tâlhărie a cărei victimă a fost o stewardesă. „La data de 1 martie 2010, în jurul orei 20.00 cel în cauză i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit şi cu o bară metalică unei stewardese, într-o cameră de hotel şi i-a sustras mai multe bunuri. În urma loviturilor, victima a decedat”, se arată în comunicat.
Marian Clită i-a aplicat Verei Vildmyren, o norvegiancă în vârstă de 42 de ani, peste 20 de lovituri cu o bară de fier şi 38 de lovituri de cuţit, în cursul unei tentative de furt.
Anterior, Marian Clită a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că l-a omorât în bătaie pe disidentul Gheorghe Ursu, în 1985, la ordinul fostului şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţiei, colonelul (r) Tudor Stănică.