Ministrul Justiției, Tudorel Toader a anunțat că Institutul de Criminologie va fi reînfiinţat, ca urmare a unei hotărâri de guvern adoptată pe 12 ianuarie 2017, informează Mediafax.
“Cred că azi, mâine se postează pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei ordinul de modificare a Regulamentului de organizare a concursului pentru ocuparea posturilor de la Institutul de Criominologie. Mergem cu cinci posturi prima dată, chiar dacă schema e bugetată pentru 20. Am updatat regulamentul pentru că e vorba de posturi de magistrat, de asimilat magistraţilor şi ne vom încadra pe coordonatele unui concurs, nu pe numire prin ordin de ministru, pe concurs, după toate regulile concursului pentru cei asimilaţi magistraţilor, iar Institutul de Criminologie, sigur, e o proiecţie pe termen lung, va fi unul dintre instrumentele pe care le vom folosi pentru politicile penale pentru viitor”, a spus Tudorel Toadel la Parlament.
Potrivit proiectului, institutul are următoarele atribuţii: organizează activităţi de cercetare şi evaluare a criminalităţii din România pentru a oferi o viziune unitară asupra nivelului acestui fenomen şi a formelor sale de manifestare; realizează analize, studii, rapoarte, prognoze privind cauzele şi evoluţia criminalităţii, pe care le prezintă Ministerului Justiţiei în vederea luării unei decizii corecte, argumentate ştiinţific, de politică penală şi penitenciară.
Totodată, participă la elaborarea proiectelor de legi şi a altor acte normative în domeniul prevenirii şi controlului criminalităţii; organizează manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale pe teme de interes major pentru sistemul judiciar; diseminează rezultatele analizelor, studiilor, rapoartelor, prognozelor, proiectelor în realizate, prin diverse forme de comunicare, publicaţii tipărite sau în format electronic; pune la dispoziţie instituţiilor şi autorităţilor publice, cu titlu gratuit, baze de date statistice şi documentare elaborate de institut; accesează mecanisme de finanţare în domeniul cercetării şi derulează proiecte, în condiţiile legii.