O femeie din Comarnic, închisă pe nedrept pentru crimă, şi-a câştigat în instanţă dreptul la pensie

vocea.biz / 16.03.2017
O femeie din Comarnic, închisă pe nedrept pentru crimă, şi-a câştigat în instanţă dreptul la pensie

O femeie din Comarnic, judeţul Prahova, a câştigat dreptul la pensie pentru perioada în care a fost încarcerată pentru o crimă pe care nu a comis-o, fiul ei declarând că el se face vinovat de fapta pentru care mama sa a stat încarcerată zece ani.

După ce a stat 10 ani după gratii, condamnată pentru o crimă pe care nu a comis-o, o femeie din Comarnic a câştigat, la Curtea de Apel Piteşti, dreptul la pensie pentru perioada în care a fost încarcerată. Decizia Curţii este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit deciziei instanţei, la calculul pensiei Vioricăi Vişan va fi avută în vedere, ca vechime în muncă, şi perioadă în care ea s-a aflat în detenţie pentru o crimă pe care a comis-o fiul ei, acesta mărturisind fapta comisă în momentul în care era încarcerat pentru furt.

Potrivit portalului Curţii de Apel Ploieşti se „admite apelul. Anulează sentinţa civilă nr. 2000/24.06.2016 pronunţată de Tribunalul Prahova. Evocând fondul respinge excepţiile tardivităţii, autorităţii de lucru judecat şi lipsei procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii Prahova. Admite cererea de chemare în judecată în parte. Obligă pârâtele să recalculeze pensia reclamantei cu luarea în calcul, ca vechime în muncă, a perioadei 21 oct. 1994 – 8 oct. 2004, în care a fost privată de libertate. Respinge capătul de cerere privind revocarea adresei nr. 14459/17.08.2015.

Decizia Curţii de Apel Prahova este definitivă.

Viorica Vişan a beneficiat în instanţă de sprijinul unui ONG.

Femeia a executat 10 ani apoi a fost achitată, statul român recunoscând că a fost vorba de o eroare judiciară.

Viorica Vişan a ieşit din închisoare în 2004, după 10 ani de detenţie, iar de atunci trăieşte dintr-o indemnizaţie socială de 400 de lei, asta după ce Casa de Pensii nu a luat în calcul, ca vechime în muncă, perioada petrecută în detenţie.

Citește și...