Dosarul lui Bogdan Olteanu, mutat de la instanța supremă la Curtea de Apel București – UPDATE

vocea.biz / 14.03.2017
Dosarul lui Bogdan Olteanu, mutat de la instanța supremă la Curtea de Apel București – UPDATE

UPDATE 15:00 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi că nu mai are competenţa să judece dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenţă, procesul fiind mutat la Curtea de Apel Bucureşti.


Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a cerut marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mutarea la altă instanţă a dosarului în care este acuzat de trafic de influenţă, transmite Agerpres.

La termenul de marţi al procesului, avocatul lui Bogdan Olteanu a spus că instanţa supremă nu are competenţa să judece acest dosar, deoarece fapta reţinută în sarcina clientului său nu are legătură cu funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„Considerăm că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă să judece această cauză. Fapta care se reţine în sarcina lui Bogdan Olteanu nu are legătură cu funcţia pe care a avut-o. În rechizitoriu se arată că Olteanu ar fi săvârşit fapta din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Preşedintele Camerei Deputaţilor are atribuţia de a reprezenta această Cameră în relaţiile interne şi externe. A avea o atribuţie de reprezentare nu înseamnă că avea puterea să facă o numire în componenţa Guvernului. Din punct de vedere legal, Bogdan Olteanu nu avea atribuţii să determine numirea lui Liviu Mihaiu. Există la dosar o confruntare între Olteanu şi Sorin Ovidiu Vîntu. Aici, Vîntu spune că este dispus să finanţeze campania electorala a PNL şi a lui Olteanu. Nimic din acest dosar nu ne duce la convingerea că Bogdan Olteanu ar fi săvârşit fapta din această funcţie de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a spus avocatul.

El a amintit că şi dosarul lui Vasile Blaga a fost trimis la altă instanţă.

La rândul său, Bogdan Olteanu a precizat, în sala de judecată, că nu există prerogativă a Guvernului asupra preşedinţilor de Camere.

„Sunt jurist specializat în Drept constituţional. Nu există prerogativă a Guvernului asupra preşedinţilor Camerelor. Nu a existat nici percepţia celor care mă acuză că ar fi discutat cu mine în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Nu poate interveni un parlamentar să influenţeze Guvernul”, a explicat Bogdan Olteanu.

Instanţa a rămas în pronunţare pe această cerere.

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Citește și...