România are de plătit daune de 36.000 de euro unei familii de romi din judeţul Satu Mare care a acţionat Statul român la CEDO. Marți, 14 martie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunțat în cazul Fogarași și alții contra României, recunoscând tratamentul abuziv al lucrătorilor de poliție aplicat romilor, care, așa cum reiese din hotărârile anterioare, este mușamalizat în mod sistematic de către autoritățile judiciare naționale.
În rezoluția sa, Curtea reiterează faptul că cetățenii se află într-o situație vulnerabilă atunci când sunt plasați sub controlul agenților de stat, ca atare aceștia din urmă trebuie să dovedească faptul că actele lor nu au fost arbitrare. În fundamentarea Curții se arată că instanțele naționale cărora Fogarași și alții li s-au adresat nu au realizat o anchetă efectivă și promptă pentru a stabili modul în care s-au desfășurat evenimentele descrise în plângere, respingând astfel acuzațiile petenților drept neîntemeiate.
În plângerea petenților, reprezentați la CEDO de către asociația Romani CRISS, se arată că în data de 4 iulie 2008, membri ai familiei — soț, soție, fiica minoră de 13 ani și bunicul matern — au fost supuși unei serii de acte de violență exercitate de către agenți de poliție, începute în fața dispensarului din Acîș (Satu Mare) și continuate la postul de poliție din aceeași localitate.
Printre altele, Curtea notează că agenții de poliție nu au întocmit un proces verbal din care să rezulte motivele ce au determinat aducerea petenților la secție și reținerea ulterioară a soților Fogarași pentru 24 de ore, sub acuzația de ultraj contra bunelor moravuri, precum nu este justificată interogarea minorei de 13 ani. De asemenea, în documentele întocmite de Poliție nu sunt consemnate rănile – și nici explicată sursa lor – pentru care Z. Fogarași a necesitat aproximativ trei luni de îngrijiri medicale după ce a ieșit din arest.
CEDO a stabilit că România a încălcat articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că “nimeni poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. Pentru repararea prejudiciului moral, Curtea a dispus acordarea sumei de 12.000 Euro pentru fiecare dintre cei trei reclamanți, al patrulea nefiind eligibil.