Judecătorul Ciprian Alexandru Ghiță de la Curtea de Apel București a făcut opinie separată și a pronunțat decizia de achitare a interlopilor Bogdan și Răzvan Mararu, în timp ce colegii lui de complet – magistrații Daniela Panioglu și Florin Purghiu – au decis condamnarea lor definitivă la 11, respectiv 8 ani de închisoare în legătură cu organizarea atentatului din Vitan, ratat de Vitalie Proca, potrivit surselor Vocea.biz.
Magistratul Ciprian Alexandru Ghiță a făcut parte din completul de judecată care l-a condamnat pe fostul magistrat Mircea Moldovan la peste 22 de ani de închisoare pentru luare de mită, pedeapsă redozată în apel, la instanța supremă, la 12 ani și 2 luni.
Frații Bogdan-Anton și Răzvan-Nicolae Mararu au fost condamnați definitiv, marți, de Curtea de Apel București la 11 ani şi 3 luni de închisoare, respectiv 8 ani și 3 luni de închisoare în dosarul în care au fost judecați pentru plănuirea atentatului din Vitan împotriva interlopului „Puiu” Mironescu, ratat de asasinul plătit Vitalie Proca. Totodată, cei doi trebuie să îi plătească victimei Răzvan Isăilă suma de 300.000 de euro. Decizia a fost pronunțată cu opinia separată a judecătorului Ciprian Alexandru Ghiță, în sensul admiterii apelurilor fraților Mararu și a achitării lor, pe motiv că nu există probe că au comis infracțiunea.
În data de 15 decembrie, dosarul interlopilor Bogdan și Răzvan Mararu – cei care l-au angajat pe asasinul plătit Vitalie Proca să-l ucidă pe „Puiu” Mironescu, dar acesta l-a confundat cu altcineva – a fost repus pe rolul Curții de Apel București. Cauza a fost programată a fi rejudecată în complet de divergență în data de 18 ianuarie 2017, după ce judecătorii din complet nu s-au pus de acord asupra soluției, așa că este nevoie de un al treilea, pentru a înclina balanța.
În data de 21 aprilie 2015, Tribunalul București îi condamnase pe fond pe fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu la 15 ani, respectiv 12 ani de închisoare, în legătură cu atentatul din cartierul bucureştean Vitan. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti i-au trimis în judecată în 1 august 2013. Anchetatorii arătau că fraţii Mararu, în perioada septembrie-noiembrie 2012, l-au determinat cu intenţie pe inculpatul Vitalie Proca să comită atacul armat asupra părţii vătămate Răzvan Isăilă, din 26 noiembrie 2012, din Bucureşti, folosind două arme militare – pistolul-mitralieră, calibrul 5,45×39 mm, tip AK 74 şi pistolul Makarov (9×18 mm). Totodată, arătau procurorii, cei doi fraţi au susţinut activitatea infracţională a asasinului plătit, prin asigurarea mijloacelor materiale şi a informaţiilor necesare săvârşirii infracţiunilor.
În 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca, cetăţean moldovean, l-a împuşcat în cap şi în piept, cu un automat Kalaşnikov şi un pistol Makarov, pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Vitalie Proca, asasinul plătit, a fost condamnat definitiv, în data de 30 iunie 2016, la 21 de ani și 8 luni de închisoare de către magistrații Curții de Apel București. În data de 3 martie 2017, judecătorii de la instanța supremă i-au respins lui Vitalie Proca și ultima cale extraordinară de atac, recursul în casație.
(Cătălin Lupășteanu, Ionuț Mureșan)