Procurorul din dosarul Hexi Pharma: Dosarul a costat 245.000 de lei, iar prejudiciul de 102 milioane de lei a fost aproape integral pus sub sechestru

Cătălin Lupășteanu / 07.03.2017
Procurorul din dosarul Hexi Pharma: Dosarul a costat 245.000 de lei, iar prejudiciul de 102 milioane de lei a fost aproape integral pus sub sechestru

Procurorul Romulus Varga, în prezent șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, cel ce a instrumentat dosarul dezinfectanților produși de compania Hexi Pharma, a vorbit, marți, despre culisele acestui caz.

Magistratul PICCJ a arătat că prejudiciul nu este estimat în dosar ci calculat ”la punct și virgulă” și este de peste 102 milioane de lei, ce reprezintă contravaloarea produselor achiziționate de la Hexi Pharma de către unități sanitare din România.

”Multe dintre spitale s-au constituit părți civile, dar unele dintre ele și-au retras constituirea de parte civilă ca urmare a recuperării banilor direct de la Hexi Pharma”, a spus Varga.

Pe parcursul anchetei, a punctat Varga, au existat dificultăți în legătură cu probleme loggistice ce țin de gestionarea unor cantități mari de informații. „Am avut un ajutor important din partea unor ofițeri de clasă de la IGPR dar cred că am reușit să îl soluționăm într-un interval de timp bun”, a mai spus acesta.

De ce nu s-au putut constitui pacienții părți civile

Întrebat de ce pacienții nu s-au putut constitui părți civile în acest caz magistratul a explicat că ”a stabili legătura de cauzalitate între infecția unui anumit pacient cu un produs neconform al Hexi Pharma folosit într-un anume interval de timp în spital este aproape imposibil având în vedere că răspândirea infecțiilor nosocomiale nu țin doar de produsele Hexi Pharma sau biocide, ci sunt foarete mulți factori ce au relevanță în această materie și este greu astfel să desprinzi un anume flacon de produs și să îl legi de o anumită persoană cu o anumită infecție la o anumită dată”.

Varga mai spune că s-au făcut constatări cu specialiștii români și s-a stabilit că au fost concentratții de susbstanțe active mai mici decât cele de pe etichetele produselor, că la Cantacuzino s-au putut face teste doar pe anumiți microbi și că singurul laborator care putea face setul complet de testări în România era Unilab, dar că procedurile ar fi putut fi viciate de relațiile comerciale dintre Unilab și Hexi Pharma.

Procurorul a mai spus că ancheta a costat aproximativ 245.000 de lei și că sechestrele puse de către anchetatori în cazul persoanei juridice și a inculpaților din acest dosar se apropie de prejudiciul calculat în acest dosar.

Referitor la dosarul de deces a fostului patron al Hexi Pharma, Dan Condrea, procurorul Varga arată că motivele închiderii dosarului cu soluția de sinucidere au fost pe larg și clar prezentate în ordonanța din dosar și nu a dorit să comenteze, în schimb a precizat că, în prezent, plângerea concubinei lui Dan Condrea se află la judecătorul de cameră preliminară, în procedura plângerii împotriva ordonanțelor sau actelor procurorilor.

Varga a mai spus că s-au muncit ore întregi pentru finalizarea rapidă a cazului Hexi Pharma și de multe ori s-a stat și peste program.

Tags:
Citește și...